Controale în trafic și sancțiuni dure aplicate de polițiști, de Sfântul Ștefan

256
Controale în trafic și sancțiuni dure aplicate de polițiști, de Sfântul Ștefan - controale-trafic-1703756127.jpeg

Articole de la același autor

Polițiștii constănțeni au efectuat controale în trafic și de Sfântul Ștefan, în urma cărora au aplicat sancțiuni dure.

Astfel, la data de 27 decembrie, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Cogealac, au identificat un bărbat, de 40 de ani, pe numele căruia Judecătoria Constanța a emis mandat de executarea a pedepsei de 2 ani, 2 luni și 33 de zile de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.

Bărbatul a fost condus și încarcerat în Penitenciarul Poarta Albă.

De asemenea, în jurul orei 19.10, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia au identificat un bărbat, de 63 de ani, care a condus un autoturism, pe bulevardul 1 Decembrie, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Și polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârșova au fost pe teren și au identificat un bărbat, de 19 ani, care a condus un autoturism, pe strada Amurgului, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În ambele cauze a fost întocmit dosar de cercetare penală.

Nu în ultimul rând, polițiști din cadrul Poliție Municipiului Constanța – Secția 4 Poliție au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea traficului de droguri sau alte substanțe interzise. În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 3.000 de lei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3985 secunde