Patronii de case de schimb valutar se codesc să aplice noile reguli menite să oprească înșelătoriile

1332
Patronii de case de schimb valutar se codesc să aplice noile reguli menite să oprească înșelătoriile - ee7a21061e61023f0c951b3e3f118fb3.jpg
În speranța de a zădărnici încercările unor patroni de case de schimb valutar de a-și înșela clienții, Autori-tatea Națională pentru Protecția Consumatorului a modificat, la începutul acestui an, regulile privind informarea consumatorilor de către operatorii economici care desfășoară activități de schimb valutar. Noul ordin impune reguli mult mai stricte în ceea ce privește modul de afișare a cursurilor practicate, atât în interiorul, cât și în exteriorul casei de schimb valutar, precum și obligativitatea completării unui formular de acceptare a tranzacției.
Actul legislativ a intrat în vigoare pe data de 16 ianuarie 2010 și, după nicio săptămână, Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorului Constanța a demarat deja mai multe verificări privind modul cum sunt aplicate noile reguli. Din totalul de 25 acțiuni de control efectuate la nivel regional, în județele Constanța, Tulcea și Brăila, 13 au fost finalizate cu 10 amenzi în valoare de 54.000 lei, iar trei cu avertismente.
În județul Constanța au fost făcute zece verificări, la șase dintre acestea constatându-se deficiențe. Ca urmare, au fost aplicate amenzi în valoare de 11.000 de lei și au fost date două avertismente. Inspectorii CRPC au descoperit că aproape toate casele de schimb valutar și instituțiile financiar-bancare controlate nu respectau prevederile noului ordin.

Litere și dimensiuni neconforme pentru afișaj
La două unități s-a constatat neafișarea la loc vizibil a autorizației emise casei de schimb valutar de către Banca Națională Română. O singură unitate nu informa consumatorii asupra dreptului de a cere înscrierea pe versoul bonului fiscal (pentru schimb valutar) sau al buletinului de schimb valutar, după caz, seriile și numerele bancnotelor vândute acestuia. De asemenea, la un singur punct de schimb valutar, s-a constatat că pe panoul exterior al cursurilor de schimb valutar înălțimea literelor nu respecta prevederile din Ordinul 632/2009, acestea fiind de 85/18 mm, față de 80/10 mm.
La alte trei puncte de lucru s-au descoperit deficiențe la panoul interior. În două unități existau pe geam, în același câmp vizual, trei suporturi pe format A4, reprezentând cursul de schimb pentru valută și pentru cecuri de călătorie (două suporturi erau pentru cursurile de schimb, acestea fiind înscrise la dimensiuni diferite de cele prevăzute în Ordin). Iar la cel de-al treilea punct de schimb, informațiile privind valorile cursului de tranzacționare erau înscrise cu carioca.

Deficiențe la formularele de acceptare
Mai grav este că nouă din cele zece case de schimb și instituții financiar-bancare verificate prezentau nereguli la formularul de acceptare a tranzacției. Operatorii respectivi nu respectau dimensiunile impuse de lege, adică pe un format A4, iar literele și cifrele nu aveau caracterele Times New Roman 12. De asemenea, inspectorii CRPC au observat că nu erau traduse complet în limba engleză numeroase elemente din formular și nu existau atenționări privind verificarea de către consumator a cursului valutar.
Directorul Coordonator al CRPC Constanța, Mihai Petre, recomandă atenție sporită la formularele de acceptare a tranzacției: "Este foarte important ca, înainte de sem-narea formularului, consumatorii să citească toate informațiile cuprinse în acesta, astfel încât să poată face o alegere rațională și totodată să se asigure că valoarea cursului de schimb de pe formular coincide cu valoarea înscrisă pe panoul din interiorul și cel din exteriorul casei de schimb valutar".
De asemenea, Mihai Petre se declară dezamăgit de faptul că, "în condițiile în care la nivel de CRPC Constanța s-au efectuat acțiuni de consiliere înainte de intrarea în vigoare a prevederilor Ordinului 632/2009, tot au mai fost constatate deficiențe la operatorii economici, semn că aceștia n-au tratat cu seriozitate nici ordinul și nici activitatea de consiliere a Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Constanța".
Inspectorii Protecției Consumatorului vor mai efectua controale pe aceeași tematică în viitorul apropiat și ne așteptăm ca, inventivi cum sunt, patronii de schimburi valutare să găsească noi portițe pentru a-și înșela, la limita legii, clienții care fac imprudența de a le trece pragul.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4648 secunde