Ministrul
Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a afirmat că ceea ce s-a
întâmplat în sudul litoralului, în noaptea de vineri spre sâmbătă, cu multe
zone inundate şi cu pagube materiale produse de ploile torenţiale, reprezintă „nepăsarea
a zeci de ani a unei autorităţi locale care nu a făcut nimic pe infrastructura
acestor staţiuni", relatează News.ro.
Aflat
la Neptun, la Universitatea de Vară a PES activists România, Adrian Câciu, a
spus că autoritatea locală nu s-a implicat deloc în sudul litoralului.
„Încercam
să îi fac pe cei din Mangalia să înţeleagă că nu mai pot continua aşa. Suntem
în Neptun, care ţine de Mangalia. Autoritatea locală nu s-a implicat absolut
deloc în sudul litoralui. Şi dacă discutăm de sudul litoralului discut de şapte
staţiuni, dacă nu mă înşel, care ţin de UAT Mangalia", a declarat Adrian Câciu.
„Dacă
vedeţi exact ce s-a întâmplat aseară sau care este efectul unei întâmplări care
a avut o anumită amploare este nepăsarea a zeci de ani a unei autorităţi locale
care nu a făcut nimic pe infrastructura acestor staţiuni. Pe de altă este şi
inadecvarea pentru că tot de autoritatea locală ţine că antreprenorii care au
proprietăţi, care au hoteluri, nu au fost obligaţi de nimeni să îşi majoreze
numărul de locuri de parcare, capacitatea şi tot dacă autoritatea locală
doarme. Dar probabil că prin nişte reguli şi printr-un parteneriat real, ferm,
dar şi reciproc avantajos lucrurile astea se pot rezolva. Dacă sunt întâmplări
de genul ăsta se întâmplă pentru că cineva nu şi-a făcut treaba. Dincolo de
hazard. Hazardul natural va exista întotdeauna. Dar este inadmisibil să îţi
laşi maşina în parcare şi să o găseşti…să nu o găseşti, că în prima fază nu o
găseşti, că nu o vezi, după aia începi să vezi că de fapt ai cam pierdut-o", a
mai declarat Adrian Câciu.
El
consideră că trebuie realizat un parteneriat pentru ca litoralul să fie deschis
tot anul.
„Evident
că trebuie un parteneriat dacă vrei să ai, de exemplu, litoralul deschis tot
anul. (…) E un parteneriat care trebuie să se nască, construit pe strategia de
turism pe care o realizează Radu Oprea, dar împreună cu autorităţile locale şi
cu antreprenorii privaţi. Pe de altă parte, la mine s-a schimbat modelul, deja
mă urăsc unii colegi de-ai mei subalterni că le-am spus foarte clar, formarea
profesională să o facă vara la munte, iarna la mare. Dar nu am unde să îi duc
la mare, poate găsim nişte hoteluri în Mamaia care sunt deschise tot timpul
anului. Dar aşa trebuie făcut", a explicat ministrul Investiţiilor şi
Proiectelor Europene.