Pericolul din nisip. Plaje pline de gunoaie, pe întreg litoralul

386
Pericolul din nisip. Plaje pline de gunoaie, pe întreg litoralul - fondpericoluldinnisip-1616418502.jpg

Articole de la același autor

Voluntarii de la organizaţia nonguvernamentală Mare Nostrum au luat şi în acest an la pas plajele de pe litoral, cu speranţa că, de data aceasta, le vor găsi mai curate. Din păcate, multe dintre gunoaie nu au ajuns acolo din greşeală.

Patru porţiuni de plajă din Constanţa, Saturn, Corbu şi Edighiol au fost monitorizate în luna februarie, în evaluarea periodică realizată de Mare Nostrum. Mii de deşeuri au fost colectate de pe sectoarele respective, chiar dacă aceasta a fost a doua monitorizare după cea din luna octombrie 2020, după încheierea sezonului estival.

Plaja din Constanţa este din nou pe primul loc, cu o cantitate de 1.715 deşeuri, urmată fiind de Saturn, cu 1.506, şi Corbu cu 294. „Potrivit datelor pe care le avem, cantitatea înregistrată la Saturn este de trei ori mai mare decât în primăvara lui 2020, situaţie care se aplică şi pentru plaja din Corbu: în mai 2020, au fost înregistrate doar 171 de deşeuri, faţă de cele 294 din această sesiune. Chiar dacă cifrele par mici, nu sunt. Şi spunem aceasta pentru că a mai existat o monitorizare în luna octombrie a anului trecut, tocmai de aceea ar fi trebuit să găsim mult mai puţine deşeuri”, este de părere Angelica Paiu, expert în cadrul proiectului LitOUTer, derulat de Mare Nostrum.

Revoltător este că pe porţiunea de plajă de la Edighiol au fost identificate de şase ori mai multe deşeuri decât în octombrie 2020. Plaja din Edighiol face parte din Rezervaţia Ştiinţifică a Biosferei Delta Dunării, iar acest lucru înseamnă că, în teorie cel puţin, turiştii nu ajung în acest loc. Voluntarii Mare Nostrum au înregistrat 2.286 deşeuri, faţă de 379, câte au fost inventariate în toamna anului trecut. „Acesta este un rezultat tragic, pentru că plaja de la Edighiol este cea mai sălbatică plajă dintre toate sectoarele monitorizate în această sesiune. Ceea ce înseamnă că toate deşeurile sunt aduse de valuri. Acestea sunt fie aruncate în mare de la bordul navelor care tranzitează toate colţurile Mării Negre, fie scoase de curenţi de pe fundul mării şi aduse la mal. În acest fel, ne dăm seama de fapt, cât de mult poluăm marea”, spune Angelica Paiu.



Plasticul predomină la categoria deşeuri


Materialul polimeric artificial a predominat şi în această sesiune, dar au fost găsite şi extrem de multe mucuri de ţigară. Din păcate, voluntarii au găsit şi numeroase deşeuri ciudate. „Am identificat butelii aruncate pe plajă, ligheane, sticle de şampon, precum şi inhalatoare «uitate» în nisip. În mod evident, niciunul din aceste deşeuri nu a ajuns accidental pe porţiunile de plajă”, subliniază reprezentantul Mare Nostrum.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.29 secunde