Peste 86.000 persoane și-au găsit loc de muncă în primele cinci luni ale anului

234
Peste 86.000 persoane și-au găsit loc de muncă în primele cinci luni ale anului - angajari2-1655799710.jpg

Articole de la același autor

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) anunță că, în primele cinci luni ale anului 2022, au fost încadrate în muncă 86.373 persoane. Din totalul persoanelor ocupate până la data de 31 mai, 39.335 au peste 45 de ani, 16.784 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 14.836 au între 25 și 35 de ani, iar 15.418 sunt tineri sub 25 de ani (dintre care 11.388 tineri NEET). Numărul femeilor încadrate este de 39.434, iar al bărbaţilor de 46.939, ponderea din totalul persoanelor încadrate fiind de 45,66 %, respectiv de 54,34%.

În funcţie de rezidenţă, 44.591 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 41.782 persoane sunt din mediul rural. În ceea ce privește nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă, acesta arată că cele mai multe au studii liceale (28.241), gimnaziale (21.268), profesionale (20.233), 8.987 fiind cu studii universitare. Din totalul persoanelor încadrate prin intermediul ANOFM în anul 2022, 36.786 fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. De asemenea, anul acesta, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 188.087 persoane.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4472 secunde