Peste un milion de locuințe din România sunt pustii. Date oficiale

187
Peste un milion de locuințe din România sunt pustii. Date oficiale - casa-1660054824.jpg
Peste un milion de apartamente și case sunt nelocuite în România, potrivit datelor strânse în urma recensământului. Cele mai multe sunt ale românilor aflați la muncă în străinătate. Sunt însă și case de vacanță dar sunt și locuințe pentru închiriere, care nu sunt declarate oficial, potrivit Realitatea.net


Recensământul din acest an a arătat că mulți români au plecat din centrul marilor orașe către zonele limitrofe. Institutul Național de Statistică susține că, în România, sunt peste 8,5 milioane de locuințe, iar aproape 20% sunt nelocuite.

„Cetățenii români care și-au păstrat cetățenia rămân ca atare în continuare, dar care lucrează în stăinătate și nu își au reședința în România își au acolo, în Franța, în Italia, în Spania, unde practic lucrează tot anul, dar ei și-au investit surplusul de resurse în spațiul românesc”, a precizat Vladimir Alexandrescu, purtător de cuvânt INS.


Sunt însă și apartamente cumpărate și apoi închiriate. În multe cazuri, chiriașii nu își declară domiciliul, iar locuințele apar în acte ca nelocuite. Cele mai multe case care sunt dat spre închiriere sunt cele construite înainte de anul 2000.


Pagina a fost generata in 0.6511 secunde