Se modernizează carosabilul din cartierele constănţene

395
Se modernizează carosabilul din cartierele constănţene - carosabil-1629743196.jpg
Săptămâna aceasta, conform graficului de lucru, continuă lucrările de modernizare a carosabilului în cartierul Coiciu, iar pe strada Rândunelelor, se asfaltează carosabilul decopertat. Potrivit Primăriei Constanţa, carosabilul este construit de la zero, prin lucrări de asfaltare, pe străzile Tache Ionescu şi Theodor Pallady din cartierul Palazu Mare şi pe strada Putna şi aleea Morilor din cartierul Baba Novac. De asemenea, pe bulevardul Mamaia, continuă lucrările de modernizare a infrastructurii pietonale. Aici, se amplasează borduri noi şi pavele moderne pe tronsonul delimitat de strada Mircea cel Bătrân şi strada Renaşterii, în timp ce pe strada Bucovinei, zona pietonală este recondiţionată cu asfalt.

Totodată, noi locuri de parcare sunt în curs de amenajare pe strada Oleg Danovski, în zona blocului BM1. Suprafeţele au fost consolidate, în vederea aplicării asfaltului. În acelaşi timp, se lucrează la parcarea situată pe aleea Iasomiei din zona Dacia, unde sunt create zone destinate circulaţiei pietonilor. Şi zona de acces către plaja Modern este consolidată. Treptele sunt reabilitate prin turnarea unui strat de beton în cofrajele realizate din placaj. În pasajul subteran de la Gară sunt recondiţionate finisajele exterioare de tencuieli.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4858 secunde