Se permit vizitele în Spitalul Judeţean Constanţa. Care sunt condiţiile

1426
Se permit vizitele în Spitalul Judeţean Constanţa. Care sunt condiţiile - vizitespital-1651493184.jpg
Pentru că starea de alertă a încetat, conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) a decis să le permită rudelor pacienţilor internaţi accesul pe secţii, pentru a-i putea vizita. Atenţie, însă! S-a revenit parţial la programul de vizită. Nu veţi putea intra pe secţii când doriţi. Ca urmare, începând cu data de 2 mai, accesul vizitatorilor este permis zilnic, numai între orele 14.00-16.00, cu rugămintea de a respecta în continuare o serie de reguli, menite să protejeze toți factorii implicați: pacienții, personalul unităţii sanitare, dar și vizitatorii.

În afara orelor de vizită, aparținătorilor nu le este permisă intrarea în secțiile și compartimentele spitalului.

Reţineţi! Accesul este interzis, în continuare, în sectoarele Covid, pe secțiile Obstetrică- Ginecologie I și Obstetrică- Ginecologie II şi pe secția Neonatologie. Excepţie fac doar nou-născuții aflați la Terapie intensivă, care pot fi vizitați oricând de către părinți. De asemenea, pe secția de Pediatrie au acces numai părinții sau tutorii legali pentru minorii fără însoțitor. În ceea ce priveşte secția ATI, aici, vizitarea pacienţilor în secţiile/compartimentele de terapie intensivă este permisă zilnic, în intervalul orar 13.00-15.00, doar membrilor familiei, cu condiţia ca vizita să se facă individual sau cel mult două persoane, cu respectarea procedurilor interne.

„Pentru pacienții internați în secțiile cu risc, menținem serviciul de curierat, între orele 11.00- 12.00 și 16.00-17.00. Pentru secțiile unde programul de vizită se reia, rugăm aparținătorii să respecte următoarele reguli și masuri de siguranță: masca de protecţie este obligatorie, în Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. Totodată, în incinta spitalului este obligatorie purtarea echipamentului de protecţie (halat de unică folosinţă, botoşei). Echipamentul de protecţie este pus la dispoziția aparținătorilor gratuit și se găsește la intrarea în fiecare sectie. În plus, este obligatorie dezinfecţia mâinilor, la intrarea, dar și la ieșirea din spital”, au precizat reprezentanţii SCJU. Când urcaţi pe secţii, nu uitaţi că se permite accesul unui singur vizitator pentru un pacient, timp de maxim 15 minute. Totodată, vizitatorii sunt rugați să folosească numai circuitele și căile de acces semnalizate pentru vizitatori, pe toată durata vizitei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5701 secunde