Sensul giratoriu de la intrarea în stațiunea Mamaia, în plin proces de amenajare

303
Sensul giratoriu de la intrarea în stațiunea Mamaia, în plin proces de amenajare - lucrari2-1652118321.jpg
Lucrările sunt în toi la intersecția bulevardului Mamaia cu bulevardul Aurel Vlaicu, la acest moment, pentru amenajarea sensului giratoriu situat la intrarea în stațiunea Mamaia. Echipele Confort Urban intervin cu utilaje pentru pregătirea suprafețelor, în etapa premergătoare asfaltării. Potrivit Primăriei Constanța, construcția este una provizorie, fiind necesară pentru monitorizarea valorilor de trafic, astfel încât să permită ajustarea elementelor de semnalizare rutieră. Prin implementarea acestui proiect se vor asigura fluidizarea traficului rutier și creșterea gradului de siguranță a conducătorilor auto. De precizat că resistematizarea va conține două variante de fluxuri auto: sezon estival (cu flux prioritar pe direcția bulevardul Aurel Vlaicu- Năvodari) și extrasezon, când se vor aplica regulile de circulație dintr-un sens giratoriu. De asemenea, în perioada sezonului estival, se deschide varianta mediană cu prioritate spre stațiunea Mamaia. Amenajarea rutieră va integra resistematizarea intersecției bulevardelor Alexandru Lăpușneanu și Aurel Vlaicu și măsurile din cadrul proiectului „Îmbunătățirea mobilității în municipiul Constanța, între Gara CFR și stațiunea Mamaia”. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.6351 secunde