Consilierii de la USR cer demiterea secretarului general al Primăriei Constanţa, Viorela Mirabela Călin

2408
Consilierii de la USR cer demiterea secretarului general al Primăriei Constanţa, Viorela Mirabela Călin - fondusrviorelacalin-1651681215.jpg
Reprezentanţii USR Constanţa au emis un comunicat prin care i-au cerut primarului municipiului Constanţa, Vergil Chiţac, să o demită pe Viorela Mirabela Călin, cea care deţine în prezent postul de secretar general al Primăriei Constanţa.

Membrii USR consideră că Viorela Mirabela Călin blochează tot mai multe proiecte şi certificate de urbanism, ţinându-le pe acestea în sertarele din biroul său fără să le analizeze şi să ia o decizie.


„USR Constanţa solicită public primarului Vergil Chiţac eliberarea din funcţie a Viorelei Mirabela Călin şi organizarea unui nou concurs pentru postul de secretar general al Primăriei Constanţa. În timp ce în alte primării din oraşe mari ale ţării se fac progrese semnificative pe partea transparenţei şi bunei desfăşurări a procesului administrativ, constănţenii încă se află la cheremul unor impostori, adepţi ai dosarului cu şină înghesuit la sertar. Zeci de certificate de urbanism şi autorizaţii de construire stau chiar şi câte 300 de zile în sertarele din biroul Viorelei Mirabela Călin. Solicitări, adrese oficiale şi documente importante sunt băgate la dulap şi uitate. Aspecte esenţiale pentru o bună desfăşurare a activităţii administrative sunt ignorate total de către doamna secretar general, cum ar fi comunicarea corespondenţei venite pe adresa Primăriei în atenţia consilierilor locali”, se arată într-un comunicat emis de reprezentanţii USR Constanţa.


Aceștia au amintit şi faptul că Viorela Mirabela Călin a picat examenul susţinut pentru postul de secretar general al Primăriei Constanţa, însă a fost delegată în această funcţie prin dispoziţie chiar de către primarul Vergil Chiţac.


„Aceeaşi Viorela Mirabela Călin refuză organizarea ședinței extraordinare pe tema suspendării regulamentului de acces în Zona Peninsulară. De ce? Pentru că primarul Vergil Chiţac insistă să ţină pe unul dintre cele mai importate posturi din cadrul Primăriei o persoană care şi-a dovedit, în acte, incompetenţa. Amintim că Viorela Mirabela Călin a picat examenul susţinut pentru postul de secretar general al Primăriei Constanţa, funcţie în care fusese delegată prin dispoziția primarului Vergil Chițac încă din iunie 2021. Concursul, susţinut chiar în a treia zi de Crăciun, a fost picat cu brio de Viorela Mirabela Călin şi, în prezent, organizarea acestuia face obiectul unei anchete a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Cu toate acestea, doamna Călin e ţinută, cu grijă, în birou” , mai spun reprezentanţii USR Constanţa.


Mai mult decât atât, USR Constanţa o acuză pe Viorela Mirabela Călin de totală lipsă de transparenţă în toate acţiunile pe care aceasta le are în primărie.


„Lipsa de transparenţă şi incompentenţa Viorelei Mirabela Călin au ieşit la suprafaţă şi când consilierii USR Constanţa au depus, încă din luna septembrie 2021, un proiect de HCL privind semnarea unui protocol cu ANFP pentru utilizarea aplicației informatice în vederea extragerii printr-un soft a unei părți din subiectele concursurilor pentru funcționari publici. Doamna Călin a considerat că un asemenea proiect nu are ce căuta pe ordinea de zi a ședinţei de Consiliu Local Municipal. USR Constanţa a insistat şi continuă să pună accentul pe transparentizarea activităţii din cadrul Primăriei Constanţa, însă incompetenţi precum Viorela Mirabela Călin, susţinuţi de aparatul administrativ al primarului Vergil Chiţac, continuă să ocupe fotolii comode pe mulți bani publici în timp ce constănţenilor, literalmente, li se închid uşile în nas”, au mai transmis reprezentanţii USR Constanţa.

Menţionăm că Viorela Mirabela Călin a fost contactată de redactorul „Cuget Liber“, însă nu a avut timp să ofere vreun drept la replică, aceasta aflându-se într-o şedinţă.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.7549 secunde