Sfânta Sărbătoare a Botezului Domnului, desfășurată cu evlavie în municipiul Medgidia

186
< 1 min citire
Creștinii ortodocși de pretutindeni au prăznuit, joi, Botezul Domnului, una dintre sărbătorile esențiale ale creștinătății.
Cu acest prilej, Primăria Municipiului Medgidia, în colaborare cu Protoieria Medgidia, a organizat, pe faleza canalului Dunăre-Marea Neagră, manifestările liturgice devenite tradiție.
Prezenți în număr mare la eveniment, locuitorii municipiului Medgidia alături de reprezentanți ai administrației publice locale au asistat la slujba de sfințire a apei.
Un alt moment multașteptat al manifestării a fost săvârșirea ritualului de aruncare a Crucii în apă. Conform tradiției creștine, preoții aruncă Sfânta Cruce, pentru a fi recuperată și adusă la mal. Datina spune că persoana care va recupera crucea va cunoaște numeroase binecuvântări.
Încurajați de vremea binevoitoare, nouă tineri curajoși s-au întrecut la înot, în vederea recuperării Sfintei Cruci. Câștigătorul competiției din acest an a fost Florentin Alexandru Goiceanu, un electrician în vârstă de 37 de ani.
Administrația publică locală a recompensat curajul și credința câștigătorului cu suma de 2.000 lei, o diplomă de merit și crucea de lemn, felicitându-i totodată pe toți participanții pentru credința, curajul și ambiția de care a dat dovadă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0434 secunde