Situație fără precedent! Ambulanțele nu vor mai prelua răniți din Poiana Brașov începând cu 1 decembrie 2023

394
1
< 1 min citire
Situație fără precedent! Ambulanțele nu vor mai prelua răniți din Poiana Brașov începând cu 1 decembrie 2023 - aglomeratieski-1700400768.jpeg
Începând cu 1 decembrie 2023, microstația de Ambulanță din Poiana Brașov va fi desființată. Motivul este încă necunoscut.
Echipajele medicale ale Ambulanței vor ajunge mai târziu la situațiile de urgență din Poiana Brașov, după ce microstația din stațiune a fost desființată, a precizat preşedintele grupei sindicale Solidaritatea Judeţeană SAJ Braşov, Georgiana Loredana Toflea.
Dacă stăm să ne gândim la un număr mediu de intervenții pe zi, un-deva la 15 – 20 de intervenții, da, noi suntem ajutați pe partea de Poiana Brașov și de colegii de la SMURD. SMURD-ul are în Poiana Brașov două echipaje de prim ajutor și noi o ambulanță cu asistent și ambulanțier", a explicat reprezentanta sindicatului.
Poiana Brașov rămâne fără substația de Ambulanță, chiar înainte de deschiderea sezonului de schi.
Ambulanţierii braşoveni au aflat recent, că microstaţiei din Poiană îi va fi suspendată activitatea pe o perioadă nedeterminată.
Asta înseamnă că echipajele medicale vor ajunge mai târziu la situațiile de urgență din stațiune. Motivul închiderii este necunoscut, dar se vehiculează că întreţinerea substaţiei are costuri destul de ridicate.

Comentează știrea

Eori
10 octombrie 2024

Oamenii Și Copiii, Care M-au Ajutat Pe Mine Cu O Lege În Anul 2023, Merită Tot Ce Este Mai Bun Din Lume, Și Le Mulțumesc ! Le Mulțumesc Și Pentru Ziua De 1 Decembrie 2023 [ Ziua Națională A României ], Oamenilor Și Copiilor Care M-au Ajutat. Oamenii Și Copiii Care Ajută Și Salvează Oameni Și Copii, Merită Tot Ce Este Mai Bun Din Lume: https://youtu.be/7bDxTIxaWdQ?si=DcqkPi8kXsLY5aWV Trimiteți Mai Departe Aceste Informații Pentru A Ajunge La Cât Mai Multă Lume.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0339 secunde