Spitalul CF Port, de la sintagma „fără speranțe de resuscitare”, la planuri îndrăzneţe

4418
Spitalul CF Port, de la sintagma „fără speranțe de resuscitare”, la planuri îndrăzneţe - fondspitalulcfport1-1658502055.jpg

Articole de la același autor

Spitalul Clinic Căi Ferate Constanța este condus de circa trei ani de dr. Iuliana Botezatu, care își dorește să aducă unitatea sanitară în rândul celorlalte unități sanitare din municipiu și să crească gradul de confort al pacienților, știindu-se că acest spital nu are doar o vechime considerabilă (clădirea din port datează din anul 1938), ci și probleme, neajunsuri, unele moștenite de la foștii manageri.

La aproximativ trei ani de mandat, managerul spune că atunci când și-a asumat această funcție, evident, s-a angajat să conducă spitalul. Da, recunoaște medicul, nu a fost deloc o misiune ușoară, ci una dificilă, grea, aceea de a revigora o instituție sanitară de tradiție, consacrată în urmă cu trei decenii în constelația sănătății publice din județul Constanța, mai ales că a găsit-o în luna mai 2019 „fără speranțe de resuscitare”. De atunci, se îngrijeşte să ridice spitalul cât mai sus, să obţină fonduri de la Ministerul Transporturilor, căruia îi este subordonată unitatea sanitară, dar şi sponsorizări, toate acestea cu scopul de a le asigura bolnavilor, contribuabililor la sistemul de asigurări de sănătate, condiţiile pe care le merită.
 

„Printre multe alte realizări, în toată această perioadă, ne aflăm recent pe un drum pozitiv, ascendent, și în sfera litigiilor moștenite de la predecesori. De data aceasta ne referim la terenul aferent unității spitalicești, situat în bulevardul 1 Mai nr. 5 -7, care, după trei ani de judecată și un an și jumătate în apel este foarte aproape de a fi retrocedat statului român, proprietarul său de drept, instituția noastră având drept de administrare asupra acestui teren și imobilului spitalului amplasat ulterior pe acesta, din anul 1990, prin Regionala C.F.R. Constanța”, a declarat managerul.



Un etaj de la clădirea din port devine funcţional în această vară


Ea a precizat că această decizie emisă de tribunal, s-a pronunţat în favoarea lor. Menționăm că acest teren a fost un teren care a aparţinut regionalei CFR Constanţa, un teren însumând 10.000 mp, la nivelul anului 1990. Deci, acum, trece din subordinea CFR, în subordinea autorităţilor locale. „Terenul de sub spital şi cel din faţa spitalului a fost dat spitalului cu titlu gratuit, până la acest moment. Vom fi puşi în posesia terenului, a spaţiului şi în posesia celui din spate, urmând să vedem mai departe cum vom soluţiona problema celor care au fost puşi în posesie de primărie, cu lotul din spate. Acest lot a fost dat ca şi teren, în concesiune de către primărie, către anumite persoane fizice. Urmează să desfăşurăm toate procedurile necesare şi pentru acest domeniu”, a adăugat directorul.
 

Între timp, în toate unităţile (trei la număr- policlinica CF, spaţiul din port şi clădirea de pe bulevardul 1 Mai) se află în derulare lucrări de renovare, de reparaţii, investiţii. „Noi nu am slăbit ritmul nici un moment, în ceea ce priveşte procesul de modernizare al spitalului, inclusiv pe bulevardul 1 Mai. Aici avem un nou proiect, relocarea farmaciei cu circuit închis a spitalului, din policlinică, în spital. La clădirea din port s-a ajuns cu lucrările la reabilitarea interioară şi sperăm ca în această vară să dăm în exploatare un nivel, cu bloc operator, cu secţia de terapie intensivă, cu paturi de spitalizare chirurgie. Sperăm ca în luna august să o putem deschide, cu tot cu instalaţiile de oxigen şi celelalte instalaţii aferente”, a completat dr. Botezatu.
 

De asemenea, managerul are în gând un proiect îndrăzneţ, pe care l-au avut şi alţii în vedere, încă din anul 1990. Ne referim la construirea unui spital, care să fie, practic, în continuitatea clădirii actuale, de pe bulevardul 1 Mai, care a fost, iniţial, proiectată ca policlinică, nu ca spital, proiect ce a fost suspendat în anii 1999-2000 şi nu a mai fost pus în practică. „Bineînţeles, a urmat acea problemă legată de litigiul cu terenul şi bineînţeles că am putea reitera acest proiect, evident cu noile norme sanitare. Este un proiect de spital cu 300 de paturi. Ne gândim să-l actualizăm. Cred că oraşul, judeţul Constanţa ar avea nevoie de un spital în următorii ani, doar că este nevoie de bani şi o muncă de sisif, pe care ar trebui să şi-o asume cineva”, a concluzionat dr. Botezatu.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4551 secunde