Sute de câini îşi aşteaptă stăpânii la Adăpostul pentru animale fără stăpân

20362
Sute de câini îşi aşteaptă stăpânii la Adăpostul pentru animale fără stăpân - caini-1695896743.jpg
La acest moment, sute de câini de rasă comună aflați în Adăpostul public pentru Animale Abandonate așteaptă să facă parte dintr-o familie. Tocmai de aceea, Primăria Constanța încurajează iubitorii de animale să se alăture campaniei „Adoptă un cățel”. Persoanele interesate se pot deplasa la Centrul de adopții canine „Norocel”, de pe strada Răscoalei 1907 nr.4 sau la sediul adăpostului de pe strada Câmpul cu Flori nr. 11 (fostă Vârful cu Dor nr. 5). Aici, veţi găsi mulți căței simpatici și disponibili spre adopție gratuită. Printre aceștia se află și Ciuci, o cățelușă în vârstă de patru luni, absolut încântătoare și extrem de prietenoasă. În cazul în care vă decideți să o adoptați trebuie să știți că adopția se realizează doar după ce au fost respectate mai multe condiții:

a) prezentarea unui act de deţinere a spaţiului din care să rezulte condiţiile corespunzătoare de creştere şi adăpostire a câinilor;

b) dovada resurselor materiale pentru creşterea şi întreţinerea câinilor;

c) acordul asociaţiilor de proprietari sau, după caz, al vecinilor, în cazul adoptării a mai mult de doi câini.

Solicitările pentru adopție se pot introduce imediat ce câinele a fost instituționalizat, însă preluarea lui este posibilă începând cu a opta zi lucrătoare din momentul cazării. Mai multe detalii puteți obține de la personalul de specialitate, la numărul de telefon: 0733.045.213.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3701 secunde