Constanța, 27 noiembrie 2024 - Pe 30 noiembrie, The Mono Jacks - una dintre cele mai îndrăgite trupe de rock alternativ din România - urcă pe scena din City Park Mall. Concertul va începe la ora 18:00 în Piațeta Liftului Panoramic (nivel -1), iar intrarea este liberă.
Concertul face parte din seria de spectacole SPOT Festival, cel mai lung festival neoficial, un proiect amplu care include 37 de spectacole cu artiti de top în 15 orașe din țară, pe parcursul a șase luni.
De Sfântul Andrei, constănțenii sunt invitați să fredoneze piese precum „Gândurile”, „1000 de DA” sau „Un sfert de secundă” și să se bucure de atmosfera de sărbătoare alături de formația The Mono Jacks. Intrarea este liberă, iar accesul se poate face exclusiv pe baza brățării de acces, obținută prin aplicația SPOT. Aceasta va putea fi ridicată de la biroul Info Point.
Înființată în 2008 de către Doru Trăscău, formația The Mono Jacks a cucerit publicul românesc și internațional în numeroasele concerte live, care i-au dus de la cluburile din România până pe marile scene ale Europei. The Mono Jacks au impresionat publicul la festivaluri de renume. Cel mai recent album al lor, „Ușor distorsionat”, lansat în noiembrie 2017, a fost catalogat drept o veritabilă declarație artistică, marcând o revenire spectaculoasă și consolidând poziția trupei în industria muzicală - „The Mono Jacks s-au întors pentru a rămâne!”.
Mai multe detalii despre evenimentele organizate de City Park Mall Constanța pot fi găsite pe site-ul oficial al centrului comercial, la secțiunea „Evenimente”, precum și pe paginile de Instagram și Facebook.
***
Despre City Park Mall
Inaugurat în 2008, City Park Mall este principalul mall din oraș, punând la dispoziția vizitatorilor un mix de branduri de renume și opțiuni variate pentru petrecerea timpului liber. De la momentul deschiderii, centrul comercial și-a dublat capacitatea închiriabilă la 51.700 mp, găzduind peste 200 de magazine de modă, frumusețe, de sport, copii și timp liber. Printre acestea se numără și zeci de branduri exclusive. Calvin Klein, Gant, Intimissimi și Intimissimi Uomo, Reserved, Mohito, Guess, Tommy Hilfiger, BSB, Calzedonia, Musette, Obsentum, Beautik Haute Parfumerie, MAC, Il Passo, Magazinul Certificat LEGO, Zara Home, BSB, Teilor New Concept Store, Napapijri, Wicked sau Lynne
sunt doar câteva dintre brandurile care se găsesc numai la City Park Mall Constanța. Mixului de magazine i se adaugă și servicii variate precum Anastasia Beverly Hills, Epil Point, World Class, Locar Wash, curățătoria 5asec, servicii de ceasornicărie și croitorie, precum și un punct de încărcare E-charge pentru mașinile electrice. De asemenea, în parcarea supraterană a centrului comercial, proprietarii de mașini Tesla au la dispoziție stații de încărcare Superchargers. În urma unui amplu proces de reconfigurare, City Park Mall pune la dispoziția clienților o zonă de food-court extinsă cu o gamă bogată de restaurante, un spațiu de relaxare (seating area) dublat, precum și peste 250 de noi locuri de parcare, dispuse pe 2 etaje.
City Park Mall a lansat SPOT, o aplicație mobilă ce recompensează utilizatorii cu puncte de loialitate pentru fiecare sesiune de cumpărături, oferindu-le astfel acces la oferte și beneficii exclusive, în funcție de statutul atins în program. Aplicația mobilă de recompensare a clienților loiali este disponibilă în toate cele 17 centre comerciale ale grupului NEPI Rockcastle din România: Mega Mall București, Promenada Mall, Shopping City Sibiu, Promenada Sibiu, Shopping City Timișoara, City Park Mall Constanța, Brăila Mall, Shopping City Galați, Shopping City Târgu-Jiu, Severin Shopping Center, Shopping City Deva, Shopping City Piatra Neamț, Shopping City Satu Mare, Shopping City Târgu Mureș, Ploiești Shopping City,Promenada Craiova, Shopping City Râmnicu Vâlcea și Vulcan Value Centre.
Aplicația SPOT este gratuită și poate fi descărcată atât din Google Play, cât și din App Store.
În 2021, City Park Mall a primit reconfirmarea Certificatului de Conformitate COVID-19 din partea Safe Asset Group (SAG). Obținerea acestei acreditări este dovada că centrul comercial funcționează în conformitate cu standardele sanitare internaționale și le oferă clienților o experiență de shopping