Tinerii din patru ţări discută despre instrumentele dedicate antreprenoriatului social

188
Tinerii din patru ţări discută despre instrumentele dedicate antreprenoriatului social - whatsappimage20220512at183708-1652870022.jpg
Un număr de 30 de tineri din Portugalia, Spania, Polonia și România s-au reunit, luna aceasta, la Constanța pentru a discuta despre instrumentele dedicate antreprenoriatului social. Astfel, pe parcursul a șapte zile, ei au avut ocazia să descopere orașul nostru, cât și cultura regiunii dobrogene. Formatorii prezenți la schimbul de experiențe le-au împărtășit tinerilor informații despre cum pot realiza o analiză, cum își pot dezvolta o afacere utilizând anumite modele de business, dar și multe altele. În plus, ei au participat la vizite de studiu și au avut ocazia să interacționeze cu tineri antreprenori din comunitate.

Precizăm că schimbul de experiență a avut loc în cadrul proiectului „Shape Your Future” care vizează incluziunea socială a tinerilor ce provin din medii defavorizate, integrarea pe piața muncii, facilitarea accesului la programele educaționale și de inovare și dezvoltarea unor abilități antreprenoriale. „Luând în calcul nevoile lor, proiectul pune la dispoziția tinerilor din grupul țintă din țările partenere, o platformă online și o aplicație prin intermediul cărora să-și găsească un loc de muncă și să-și dezvolte abilitățile sociale, antreprenoriale și profesionale pe piața muncii”, au precizat reprezentanţii organizaţiei „Youth Vision”. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0009 secunde