Tradiție de nivel mondial, pusă în practică la Constanța: "lacătele iubirii", în Parcul Tăbăcărie

1116
Tradiție de nivel mondial, pusă în practică la Constanța:

Articole de la același autor

O tradiție prin care este celebrată iubirea, în marile orașe ale lumii, își face simțită prezența, încă destul de firav, și în municipiul Constanța. Câteva zeci de "lacăte ale iubirii" au fost agățate de tinerii îndrăgostiți pe podul din Parcul Tăbăcărie. 


Podul din Parcul Tăbăcărie, ce traversează un canal al lacului, are o vechime de peste patru decenii (fiind construit între anii 1974 - 1976) și de tot atâta timp este considerat de îndrăgostiții din oraș drept unul dintre locurile romantice unde să-și declare iubirea. În anul 2014, după o bună perioadă în care constănțenii au reclamat faptul că podul ajunsese într-o avansată stare de degradare, podul a fost reabilitat. "Acum este o plăcere să vii să te plimbi pe pod. De altfel, vin în fiecare dimineață aici, este liniște, este o oază de aer curat", ne mărturisește un constănțean. Și după reabilitare, podul a atras mai mulți tineri îndrăgostiți, care au început să pună în practică, și la malul mării, o tradiție răspândită la nivel mondial: gravarea numelor pe lacăte și agățarea lor pe podului, în speranța că vor rămâne astfel împreună pentru totdeauna. Așa se face că, în prezent, pe podul îndrăgostiților pot fi văzute, în prezent, câteva zeci de lacăte. E drept, îndrăgostiții constănțeni nu se limitează doar la agățarea lacătelor; balustradele podului sunt "mâzgălite", la rândul lor, cu zeci de mesaje de iubire. 


Tradiția este prezentă la nivel mondial
Tradiția "lacătelor iubirii" este prezentă în marile orașe ale lumii – de exemplu, în Roma, pe podul Milvio, unde iubiții aruncă ulterior cheile în râul Tibru, podul Millennium din Londra sau Podul Artelor din Paris, unde anul acesta câteva sute de kilograme de astfel de lacăte au fost scoase la licitație. În țara noastră, această practică este folosită de decenii pe Podul Minciunilor din Sibiu sau pe podul pietonal din Parcul Copiilor, din Timișoara. 


XXX
Nu se poate să nu remarcăm, însă, faptul că la doar câțiva pași de pod, o imagine dezolantă se înfățișează privirilor trecătorilor. Zona Amfiteatrului Mic din Tăbăcărie, zonă care a fost curățată cu simț de răspundere de peste 1.400 de voluntari, în luna mai, în cadrul unei campanii naționale, "strânge" din nou gunoaie. Ba mai mult, un monument simbol realizat de voluntari ca semn al responsabilității și implicării în păstrarea curățeniei și protejării mediului înconjurător, a căzut deja victimă "binevoitorilor", care au rupt părți din el și l-au mâzgălit cu graffiti. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4325 secunde