Vești bune pentru pacienți! Clădirea din port a Spitalului CF Constanţa se redeschide după un an
3318
Articole de la același autor
Doriți să adoptați un câine? Veți câștiga un prieten pe viață
06 Decembrie 2022
Târgul de Crăciun - o experienţă magică, în prag de sărbători
06 Decembrie 2022
Persoanele cu dizabilităţi, artişti de ziua lor
04 Decembrie 2022
La ora actuală, la Spitalul Clinic Căi Ferate Constanța se lucrează de zor, pentru ca în scurt timp să poată fi repus în funcțiune cel mai vechi corp de clădire, cel din port, care are o vechime de peste 84 de ani. După aproximativ un an de la închidere și numeroase lucrări de renovare și reabilitare, bolnavilor le vor fi oferite pe viitor condiții mult mai bune de cazare și tratament.
Potrivit directorului unității sanitare, dr. Iuliana Botezatu, în prezent, totul se află în faza în care mai trebuie finalizată încă o lucrare, ultima din acest an, de termoizolație exterioară, la nivelul demisolului, pentru care au fost deja demarate procedurile, în cursul acestei săptămâni. „Lucrăm cât putem de repede, dar trebuie, în egală măsură, să respectăm și sumele de investiții și concluziile experților tehnici, pentru că, la o clădire atât de veche, au fost probleme legate de expertiza tehnică pentru anumite obiective de investiții. La final, s-a demonstrat că putem face niște investiții, dar nu vom reuși să ne autorizăm. De ce? Pentru că ne-am dorit să avem aici o platformă pentru transportul pacienților de la nivelul mezaninului, pe interior, iar toate companiile care au venit pe la noi, timp de patru ani, au susținut că o pot executa. Din păcate, nu a executat-o nimeni, pentru ca, la final, conform ultimelor expertize, refăcute, pentru a nu știu câta oară, în noiembrie, să primim notă de constatare că, tehnic, nu se poate realiza, din cauza faptului că structura de rezistență a clădirii nu ne permite îndeplinirea exigențelor ISCIR. Drept urmare, suma alocată acestor lucrări a fost alocată altor lucrări, ce se pot executa tot în interesul confortului și siguranței din spital. Din păcate, este o clădire veche care nu permite intervenții pe partea de rezistență, dar am făcut tot posibilul pentru a le asigura bolnavilor cele mai bune condiţii”, a declarat managerul, pentru „Cuget Liber”.

Deci, practic, la nivelul Spitalului CF Port, s-a modernizat toată clădirea, instalațiile sanitare, cele termice, grupurile sanitare, incintele, tot ce se referă la suprafețele de pardoseli etc. Totodată, au avut loc o serie de lucrări de intervenție care au schimbat radical fața clădirii. După aceste renovări și reabilitări ale unității sanitare, s-a făcut și o recompartimentare a spațiului. Astfel, începând cu anul 2023, bolnavilor le vor fi puse la dispoziție 63 de paturi de Chirurgie generală, din care 15 pe secția de Anestezie-Terapie Intensivă (ATI). Desigur, atât spitalul, cât și policlinica au fost dotate între timp cu aparatură medicală nouă, de ultimă generație. Ca noutate, vor avea o linie completă de aparate de fizioterapie, de operații, mese de operație. În plus, radiologia digitală este deja avizată de CNCAN. În ceea ce privește compartimentul de fizioterapie, acesta redevine funcțional după 20 de ani. În acelaşi timp, s-a finalizat achiziția pentru aparatura la cabinetele de siguranță în transporturi. „Sperăm să putem face inaugurarea în cursul lunii ianuarie. În prezent, majoritatea lucrărilor au fost finalizate în procent de peste 93%, dar trebuie făcute și verificările de etanșeitate la instalațiile de gaze. De asemenea, mai trebuie să verificăm și aparatura care se află în conservare, în condițiile în care am fost în plin șantier vreme de un an”, a adăugat dr. Botezatu.
Top articole din Social
Au vrut să fie medici, iar acum fug de posturile ce li se oferă
30 Noiembrie 2022
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Luni, 14 Noiembrie 2022
Vineri, 23 Septembrie 2022
Marţi, 20 Septembrie 2022
Vineri, 08 Aprilie 2022