Scenarii sumbre pentru sezonul de iarnă. "Există riscul să nu mai putem asigura medicamentele pacienților"

1689
1
Scenarii sumbre pentru sezonul de iarnă.

Articole de la același autor

Comparativ cu perioada similară a anului trecut, facturile la energie electrică, gaze şi tot ceea ce înseamnă utilităţi în unităţile sanitare au explodat. În aceste condiţii, managerii de spitale spun că le va fi tot mai greu să se descurce, mai ales că iarna bate încet-încet la uşă şi, se ştie, sezonul rece vine mereu cu facturi greu de suportat, pentru toată lumea. La nivelul întregii ţări, aceştia se tem că vor fi puşi în situaţia de a tăia din medicamentele bieţilor bolnavi, numai pentru a face faţă cheltuielilor.

La acest moment, pentru că nu au avut încă de plătit şi căldura, situaţia este oarecum sub control, spun managerii spitalelor, dar se așteaptă, destul de curând, la zile negre. Cert este că o imagine precisă în ceea ce privește cheltuielile pentru sezonul rece o vor avea în luna decembrie, când în teancul de facturi la utilități se va afla și cea de la căldură.

Cum se descurcă la acest moment spitalele de pe raza județului Constanța? De exemplu, la Spitalul Orășenesc Hârșova, directorul instituției, ec. Bogdan Zidaru, a precizat că unitatea sanitară are în prezent și un rest de plată la Enel, din cauza facturilor mari pe care le-a înregistrat în lunile trecute. „Vom da drumul la căldură în zilele următoare. Cert este că avem un buget clar la nivel de spital, iar dacă trebuie să dăm într-o parte mai mult, adică la utilităţi, trebuie să tăiem din altă parte, ca să facem faţă cheltuielilor. Momentan, nu este cazul să tăiem de nicăieri, dar dacă nu ne ajută nimeni în viitorul foarte apropiat, vom fi nevoiți să tăiem din alte locuri, cum ar fi medicamentele. Facturile sunt foarte mari. Am avut luni cu facturi de 50.000-60.000 de lei la Enel și chiar 100.000 lei într-o lună”, ne-a declarat acesta.

Directorul Spitalului CF Port, dr. Iuliana Botezatu, a precizat că este posibil să se ajungă destul de curând la acest scenariu, de a tăia din medicamentele bolnavilor, pentru că ei fac parte din rețeaua proprie a Ministerului Transporturilor și nu sunt sprijiniți de la bugetul local sau județean cu plata utilităților. „Noi facem aceste plăți exclusiv din veniturile contractuale realizate. Din păcate, există riscul ca foarte curând să nu mai putem asigura medicația pentru pacienți și consumabile, materiale sanitare, dezinfectanți etc. De exemplu, în 2020 utilitățile au însumat peste 530.000 lei pentru toate cele trei unități pavilionare pe care le avem, asta în condițiile în care noi avem cheltuieli mult mai mari decât dacă am fi avut un singur pavilion, o singură clădire. Față de 2020, în 2021, această sumă aproape că s-a dublat, am avut în jur de 900.000 lei. Anul acesta ne așteptăm ca cel puțin în ultimul trimestru să depășim suma de anul trecut, ceea ce ne va pune într-o reală dificultate. Noi până acum ne-am străduit să fim un spital dotat. Nu am făcut economii, nici la materiale sanitare, nici la medicamente, ba chiar le-am obținut din venituri proprii, din sponsorizări. Din păcate, majoritatea stocurilor sunt pe sfârșite și la prețurile noi de achiziție vom avea, încă o dată, mari dificultăți în a le achiziţiona, pentru că și acestea s-au scumpit. Drept urmare, în momentul acesta, nu putem anticipa o evoluție favorabilă a lucrurilor. Încercăm să ne facem niște stocuri, pe măsura posibilităților, mai ales că suntem cu bugetul la sfârșit de an”, a declarat managerul, pentru „Cuget Liber”.

La rândul său, directorul Spitalului Municipal Medgidia, dr. Dorel Oprea, ne-a declarat că cel puțin deocamdată nu s-a tăiat din medicamente, dar perspectivele sunt aceleași și pentru ei, la fel cum se întâmplă şi la nivel naţional. El este convins că din ianuarie se vor confrunta cu aceleași probleme ca toate unitățile sanitare şi, probabil, vor fi puşi în situaţia de a mai „ajusta” din medicaţia pacienţilor. „Nu ai de unde din altă parte să tai, pentru că, dacă nu plătești apa, rămâi fără apă, la fel şi curentul. Nu știu dacă vom tăia din medicamente, dar vom fi mai cumpătați în ceea ce priveşte administrarea lor. Deocamdată, nu ne confruntăm cu probleme, dar peste două luni lucrurile se vor schimba 100%. În aceste condiții, trebuie să fim foarte chibzuiți și cumpătați, din toate punctele de vedere, dar este destul de greu. Între timp, pentru a mai reduce din cheltuieli am încercat să implementăm niște proiecte, să punem senzori pe la lumini, să nu mai stea aprinse, să mai reducem din cheltuieli”, a precizat el.

O situaţie mai bună o au cei de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Constanța, unde directorul instituției, ec. Ionuț Cornel Ionescu, spune că nu sunt probleme, pentru că sunt sprijiniți de Consiliul Județean Constanța, care îi ajută cu plata facturilor la utilități. „Dacă valorile vor fi atât de mari încât CJC nu își va mai permite să le deconteze în totalitate, atunci va trebui să găsim alte soluţii pentru plata gazelor, a energiei electrice şi apă”, a completat managerul. 



Comentează știrea

bolnavu cronic
14 noiembrie 2022
nu mai ajung banii de medicamente

asta este crima si criminalii sunt in administratiile locale, guvern si parlament

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3927 secunde