Video Constanţa. Poştaşii, în grevă de avertisment astăzi

1327
Constanţa. Poştaşii, în grevă de avertisment astăzi - grevapostaromanafotobns-1710920618.jpg
Membrii Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România (SLPR) vor întrerupe lucrul, miercuri dimineaţa, timp de două ore, în aproape toate oficiile poştale din ţară, ca urmare a grevei de avertisment anunţate de liderii sindicali.


Potrivit organizaţiei sindicale, între orele 8:00 – 10:00, membrii SLPR şi alţi afiliaţi ai Blocului Naţional Sindical (BNS) vor picheta sediul central al Companiei Naţionale „Poşta Română” (CNPR).

De asemenea, în timpul grevei de avertisment, reprezentanţi ai lucrătorilor poştali vor fi prezenţi în faţa sediilor centrale ale Poştei Române din aproape toate judeţele ţării.


Vicepreşedintele BNS, Mircea Burlacu, a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, că angajaţii Poştei Române, membri de sindicat, vor intra în grevă de avertisment miercuri dimineaţa, timp de două ore, iar dacă situaţia negocierilor pe contractul colectiv de muncă nu se va remedia va fi declanşată greva generală.


„La momentul de faţă, peste două treimi din salariaţii Poştei Române sunt la nivelul minim de subzistenţă, aceştia fiind salarizaţi cu salariul minim pe economie. Raportat la această situaţie, revendicările pe care le-am avut în cadrul negocierilor colective, a fost vorba despre o creştere salarială de 400 de lei net şi o creştere a sporului de loialitate cu un procent între 5% şi 10%. Restul a fost să se menţină textul contractului colectiv de muncă în forma în care a fost agreat la negocierea anterioară textul care reglementează în general drepturile şi obligaţiile părţilor prin contractul de muncă. Nu s-a ajuns la niciun consens până la momentul de faţă”, a afirmat marţi liderul sindical, citat de tvr.info.ro




sursa preluare foto: Europa FM


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8833 secunde