Poştaşii, din nou în stradă. "Condițiile de muncă sunt execrabile"

8539
Poştaşii, din nou în stradă.

Articole de la același autor

Sătui de salariile mici şi de condiţiile de lucru, mai mulţi membri ai Sindicatului Poșta Română Constanța au organizat luni, 4 decembrie, între orele 8.00 și 9.00, un miting de protest pe platoul din fața Prefecturii Constanța. Cu această ocazie, protestatarii au dorit să atragă atenția cu privire la lipsa primirii unui răspuns la petiția lor din data de 14 iunie 2023, dar mai ales să scoată în evidenţă starea avansată de sărăcire a oamenilor, din cauza salariilor foarte mici acordate de către angajator. Din păcate, din cei aproximativ 100 de protestatari anunţaţi, doar opt au participat la eveniment.

Puţinii salariaţi care s-au prezentat luni dimineaţă în faţa Prefecturii din Constanța susțin că majoritatea poștașilor cu vechime, încadrați în meserii specifice (agent poștal, factor poștal, oficiant etc), sunt retribuiți cu salariul minim brut pe economie, respectiv 3.300 de lei. În aceste condiţii, le este foarte greu să se descurce cu plata facturilor la stat, mâncare, copii de dus la şcoală, bătrâni de îngrijit etc. În acest fel, spun ei, vechimea lor în muncă, de zeci de ani, a fost anulată prin remunerarea cu salariul unui muncitor necalificat. Totodată, angajaţii se plâng de pierderea locurilor de muncă din cauza managementului defectuos. În același timp, a precizat liderul de sindicat, Florin Gheorghiu, ei se consideră discriminați, prin nereținerea cotizației sindicale pe ștatul de plată, așa cum Compania Naţională Poşta Română procedează cu alte sindicate din ţară.

Având în vedere cele prezentate și în scopul îmbunătățiri situației existente, salariații poștali cer demiterea directorului general al CN Poșta Română S.A. De asemenea, ei solicită stoparea experimentelor denumite generic „reorganizare”, asta în condiţiile în care, în urma deselor reorganizări ale companiei, Poşta Română a pierdut, de fiecare dată, segmente de piaţă, salariaţi calificaţi, venituri, prestigiu (în prezent, Poşta are numai 5% din piaţa de curierat din România).

De fapt, unul dintre motivele acestei acțiuni de protest sunt tocmai aceste reorganizări. „De exemplu, anul trecut, în luna decembrie, s-a dorit reorganizarea Poștei, prin decizia actualului director general, iar în prezent, tot ce s-a construit în decembrie 2022 s-a desființat. Este o rușine pentru o instituție atât de mare să mai ai acoperire de doar 5% ca piață de curierat, este rușinos să ai salariați cu o vechime de 20-30 de ani plătiţi cu salariul minim pe economie. În plus cerem aceste tichete de vacanță, nu de drag, ci dintr-o nevoie, pentru că acești oameni, care pe vânt, pe frig sau ploaie, pe condiții vitrege de muncă, muncesc, au nevoie de câteva zile de recuperare într-un an. Din păcate, această recuperare nu poți să o faci cu salariul minim pe economie. Bugetarii cu salarii de până la 8.000 de lei pe lună primesc tichete de vacanță. Poștașii, cu venituri minime pe economie nu le primesc. În ceea ce priveşte condițiile de muncă, acestea sunt execrabile. De exemplu, unele subunități poștale au fost modernizate, dar în altele există mucegai, infiltrații în plafon, cu scurgeri, cum este cazul Oficiului nr. 10 sau a Oficiului nr. 9”, a precizat preşedintele de sindicat. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3975 secunde