Fostul antrenor al echipelor naționale de rugby juniori U18, U20 și a Colegiului Național "Aurel Vlaicu", Adrian Costache, a fost cooptat, zilele trecute, în staff-ul tehnic al echipei de juniori U19 CS Cleopatra Mamaia.
"Avem ca obiectiv câștigarea titlului național, așa că am decis să întărim și banca tehnică. Antrenorul principal Marian Udroiu, care a condus echipa la meciurile din tur, va rămâne în continuare în organigramă. Responsabilitățile vor fi împărțite între tehnicieni", a declarat, pentru "Cuget Liber", președintele CS Cleopatra, Vasile Chirondojan.
Echipa constănțeană va efectua, în perioada următoare, două stagii de pregătire centralizată. Primul cantonament va avea loc, în perioada 1-10 februarie, la Centrul Olimpic de Canotaj de la Năvodari, iar cel de-al doilea, la începutul lunii martie, timp de două săptămâni, în stațiunea Borsec. Campionatul se va relua pe 20 martie.
***
Directorul Liceului cu Program Sportiv "Nicolae Rotaru" CSS, Andrei Szemerjai, și președintele CS Cleopatra, Vasile Chirondojan, au decis ca cele două instituții să colaboreze pentru realizarea unui amplu program de selecții, pentru elevii de clasele I-VIII, și de înființarea unor centre rugbistice de pregătire comună.
Coordonatorul acestui proiect va fi fostul tehnician al Farului, Virgil Năstase.
De asemenea, conducerea CS Cleopatra a mai decis să creeze nuclee de selecție și pregătire în localitățile din vecinătatea Constanței. Primul astfel de centru va fi inaugurat la Valu lui Traian și va fi coordonat de instructorul sportiv Florin Țugurel.