Adrian Mutu a demisionat de pe banca celor de la Petrolul Ploieşti

122
< 1 min citire
Adrian Mutu a demisionat de pe banca celor de la Petrolul Ploieşti - mutu-demisie-1742308178.jpg
Raporturile contractuale dintre echipa de fotbal Petrolul Ploiești și antrenorul Adrian Mutu au încetat, decizia survenind prin acordul ambelor părți, a anunțat clubul pe pagina sa de Facebook.
Adrian Mutu preluase conducerea tehnică a echipei ploieștene la începutul acestui an, încheindu-și mandatul după zece partide oficiale.
Componența noului staff tehnic al Petrolului va fi stabilită și comunicată în perioada imediat următoare, a precizat clubul.
Mutu semnase un contract valabil până la finalul stagiunii 2025-2026.
Ca antrenor, Adrian Mutu le-a pregătit pe FC Voluntari, Al Wahda, naționala U21 a României, FC U 1948 Craiova, Rapid București, Neftci Baku, CFR Cluj. A participat cu echipa națională U21 la turneul final al Campionatului European de tineret din 2021.
Mutu îl înlocuise pe banca tehnică a echipei ploieștene pe turcul Mehmet Topal, care a lăsat formația pe locul al șaselea după 21 de etape, cu 31 de puncte.
Petrolul a încheiat sezonul regulat pe locul 9, cu 40 de puncte, iar în prima etapă din play-out a pierdut acasă cu FC Botoșani (0-2).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0542 secunde