X

Aerobicii tricolori au strălucit la prima ediţie a Campionatelor Mondiale de juniori

37243
Aerobicii tricolori au strălucit la prima ediţie a Campionatelor Mondiale de juniori - 1-1727080217.jpg

Articole de la același autor

Sportivii români au cucerit trei medalii - una de argint şi două de bronz - la Campionatele Mondiale de gimnastică aerobică pentru juniori de la Pesaro (Italia). Pe podium a urcat şi o constănţeancă, Bianca Voicu, de la CSS 1, antrenată de profesoara Cristiana Spînu.

România a strălucit la prima ediţie a Campionatelor Mondiale pentru juniori la gimnastică aerobică. La Vitrifrigo Arena din Pesaro, cu exerciţii dificile, spectaculoase şi cu execuţii bune, tricolorii au obţinut trei medalii.

În proba de Trio, echipa formată din Emma Rotaru, Melissa Fărcuţa şi Raisa Alexe a cucerit medalia de argint cu un punctaj de 18,850, clasându-se după Ungaria (19,050), dar înaintea Italiei (18,700). În aceeaşi probă, Isabel Colioglu, Bianca Voicu şi Alessia Vrânceanu Panciu s-au clasat pe locul şapte.

O medalie de bronz a fost cucerită la grup, de Emma Rotaru, Melissa Fărcuţa, Raisa Alexe, Alessia Vrânceanu-Panciu şi Alexandra Andrei, cu 18,600 puncte. Bulgaria s-a clasat pe primul loc, cu 19,050, iar Franţa a terminat pe locul secund, cu 18,750.

Ultima medalie a venit din partea fetelor de la Aerobic Dance - Emma Rotaru, Melissa Fărcuţa, Raisa Alexe, Alexandra Andrei, Bianca Voicu, Isabel Colioglu, Bianca Cîmpan şi Maria Toma - care au obţinut bronzul într-o finală extrem de strânsă, clasându-se pe locul al treilea, cu 17,375 puncte. Doar 0,1 puncte le-au despărţit de medalia de argint, ocupată de Ungaria (17,400), iar aurul a fost câştigat de Spania (17,400), departajarea fiind făcută de nota de la execuţie.

La individual feminin, Alessia Vrânceanu-Panciu s-a clasat pe locul al patrulea, cu 19,225 puncte, la doar 0,05 puncte de podium. Portugheza Nadia Almeida (19,750) a luat aurul, maghiara Viktoria Eva Banyasz (19,550) a obţinut argintul, iar bronzul a revenit italiencei Ilaria Pagella (19,275).

În finala de la perechi mixte, Bianca Voicu şi Daniel Anton s-au clasat pe locul cinci, cu 19,150, în timp ce Alexandra Andrei şi Alexandru Berbece au ocupat ultimul loc - opt (18,400). Portughezii au obţinut aurul (19,750), argintul a revenit italienilor (19,250), iar bronzul a fost adjudecat de Bulgaria şi Spania (19,250).

Mondialele de seniori vor avea loc în perioada 27 - 29 septembrie, tot la Pesaro.

Sus pe podium, la Sofia

Tot trei medalii a cucerit România în finalele pe aparate din cadrul Campionatelor Balcanice de gimnastică artistică pe categorii de vârstă de la Sofia (Bulgaria): argint pentru Bianca Holban la sărituri şi pentru Cătălina Ciocade la sol, bronz la paralele pentru Iris Iordache.

Bianca Holban a fost la egalitate la sărituri, 12,583, cu medaliata cu aur, reprezentanta Turciei Yasam Sugra, la sol, Cătălina Ciocade a avut cu 11,600 al doilea punctaj după Kamila Jankovics (Ungaria), 11,700, iar pe locul cinci s-a clasat Iris Iordache, cu 11,233.

Iris a urcat pe podium la paralele, unde a câştigat medalia de bronz cu 10.766. Ea a fost a patra la bârnă cu 11,200, finală în care Miriam Giuşcă s-a clasat pe locul şase, cu 10,866 puncte.

Delegaţia României s-a întors de la Campionatele Balcanice de gimnastică artistică pe categorii de vârstă cu un total de nouă medalii: patru de aur, trei de argint şi două de bronz. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4717 secunde