Premieră în baschetul constănţean

Alina Şerban, noul antrenor secund al lotului naţional de senioare al României

133
După ce a fost prezentă în programul 2022-2023 de Mentoring al FIBA Europe dedicat antrenoarelor, la acţiunile din Slovenia şi Cehia, Alina Şerban, de la CSM Constanţa, a fost promovată, în premieră, la lotul naţional de senioare al României, în calitate de antrenor secund.

În urma deciziei Consiliului Director al Federaţiei Române de Baschet, Alina Şerban a fost cooptată în lotul naţional al „acvilelor”, care va lupta pentru calificarea la FIBA Women’s EuroBasket 2023 începând cu luna noiembrie.

După o perioadă în care a făcut parte din staff-ul de antrenoare ale loturilor naţionale de tineret, Alina Şerban a făcut pasul ca antrenor pe banca tehnică a unei naţionale de seniori, acum sub îndrumarea antrenorului principal Dan Calancea. 




Astfel, CSM Constanţa va avea patru reprezentante la naţionala României, după jucătoarele Dora Ardelean, Alina Podar şi Bianca Fota, toate selecţionate la lot.

XXX

Echipa feminină de baschet junioare U15 CSM Constanţa a obţinut două victorii la turneul din cadrul Campionatului Naţional, desfăşurat la sala de jocuri a Complexului „Tomis” din strada Flămânda: 73-13 cu CSM Bucureşti şi 66-52 cu Sportul Studenţesc.

CSM Constanţa U15: Iulia Ercuţă, Teodora Teja, Amira Bou-Chedid, Anisia Cain, Ana Tiron, Ana-Maria Carp, Natalia Vasiliev, Daria Tica, Martha Cerchia, Ana Mărgărit, Dilara Emursa, Natalia Buf, Ioana Stanca. Staff tehnic: Alina Şerban, Andreea Dragoş, Mario Takacs-Sixt, Norbert Kovasch.

Foto: Facebook / CSM Constanţa Baschet



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3091 secunde