România înfruntă Slovenia, în week-end, în Cupa Davis

Andrei Pavel: "Avem prima șansă, dar slovenii sunt foarte periculoși!"

516
Andrei Pavel:

Articole de la același autor

La sfârșitul acestei săptămâni, echipa de tenis a României va întâlni echipa Sloveniei, în primul tur al Grupei I din zona Euro-Africană a Cupei Davis. 




Componenții naționalei României, Adrian Ungur, Marius Copil, Horia Tecău și Florin Mergea, împreună cu al lor căpitan nejucător Andrei Pavel, au participat, ieri, la o conferință de presă în care și-au exprimat încrederea că vor reuși să câștige această partidă. 


"Avem prima șansă, mai ales că jucăm acasă. Am fost primiți cu deosebită căldură la Arad. Întâlnim o echipă a Sloveniei ai cărei jucători nu au avut nici ei rezultate deosebite în ultima vreme, dar cu toate acestea rămân foarte periculoși. Prima zi va fi foarte importantă și, dacă am reuși să luăm două puncte, ar fi extraordinar. Dar la Cupa Davis trebuie să faci trei puncte și nu contează când și cum", a declarat Andrei Pavel, citat de Agerpres. 


"Cneazul" a precizat că suprafața de joc nu este foarte rapidă, dar convine jucătorilor români. 


"Marius Copil are un serviciu foarte puternic, iar Adrian Ungur joacă mai mult de pe fundul terenului, deci suprafața poate fi apreciată ca fiind foarte bună", a explicat Pavel. 


La rândul său, căpitanul nejucător al echipei Sloveniei, Blaj Tupej, a spus că echipa României este favorită, șansele de victorie fiind de 60% - 40% în favoarea românilor. Tehnicianul apre-ciază valoarea incontestabilă a echipei de dublu Tecău/Mergea, însă crede că partida nu va fi decisă după meciul de sâmbătă, ci după meciurile de simplu, de duminică. 


"Suntem mulțumiți de suprafața de joc, care nu este foarte rapidă, dar și de condițiile oferite de organizatori la Arad, pe care le apreciem la superlativ", a conchis Blaj Tupej. 


Festivitatea tragerii la sorți a jocurilor din cadrul meciului România - Slovenia va avea loc joi, 3 martie, începând cu ora 12.30, în Sala "Regele Ferdinand" din Palatul administrativ al municipiului Arad. 


Victor Hănescu, jucător care în prezent se antrenează la Miami, a declarat, ieri, că le va ține pumnii componenților echipei României de Cupa Davis în meciul cu Slovenia. 


"Sunt alături de băieți în meciul cu Slovenia. Le țin pumnii, le doresc succes și sunt sigur că vor face o figură frumoasă", a transmis Hănescu. 


Fost număr 26 ATP, în prezent 288 mondial, Victor Hănescu și-a anunțat retragerea de la echipa națională în iulie 2014, după ce a evoluat 13 ani pentru România în Cupa Davis. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7748 secunde