Antrenorul Djordje Cirkovic, motivat să readucă trofeele la Constanța

334
Antrenorul Djordje Cirkovic, motivat să readucă trofeele la Constanța - djordjecirkovic2-1485884590.jpg

Articole de la același autor

Orașul Constanța a revenit, într-un timp relativ scurt, în elita handbalului românesc, grație unei organizări exemplare la nivelul conducerii HC Dobrogea Sud. 


În doar un an și jumătate, HCDS a reușit să promoveze în Liga Națională, iar acum se află în lupta pentru titlu, fiind la doar un punct în spatele liderului Dinamo București. De asemenea, dobrogenii pot face un pas important spre cucerirea primului trofeu după trei ani, astăzi, la Sala Sporturilor, de la ora 17, în compania celor de la HC Odorhei, în sferturile de finală ale Cupei României. 


"Niciodată nu mi-am sfătuit elevii să se mulțumească cu locul secund. În orice competiție am activa, vrem să fim cei mai buni. De aceea, o să facem tot ce ne stă în putință pentru a ne califica mai departe în Cupa României și, de ce nu, să punem mâna pe trofeu, în Final Four", a declarat, pentru "Cuget Liber", Djordje Cirkovic, antrenor principal la HC Dobrogea Sud. 


Djordje Cirkovic a revenit la Constanța în anul 2015 (după ce a fost "secund" al regretatului Zoran Kurteș, în 2010), într-un moment în care era pe val cu Vojvodina (Serbia) și se pregătea să evolueze în Champions League. Analizând la rece, după acest interval de timp, sârbul consideră că a luat decizia cea mai bună la acel moment. 


"Multă lume s-a mirat de faptul că am ales să revin la Constanța. Nu m-am gândit foarte mult la acest lucru, doar vreo două zile. Trebuia să fac asta, fiindcă era vorba de un proiect luat de la zero, destul de riscant la acea vreme. Acum realizez că am făcut alegerea corectă", a completat Cirkovic, fost jucător la numeroase echipe din Serbia, printre care Jugovic Kac, RK Sintelon, RK Partizan sau RK Vojvodina. 


Acesta nu a venit cu mâna goală de la Vojvodina. L-a luat alături de el pe unul din colaboratorii săi, Marko Sesum, fratele handbalistului Zarko Sesum, fost jucător la Veszprem (rănit în urma conflictului în care handbalistul român Marian Cozma și-a pierdut viața), actualmente la Goppingen (Germania).


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5106 secunde