Președintele CS Cleopatra, Vasile Chirondojan:

"Avem o generație de tineri rugbiști de mare perspectivă!"

172
Președintele CS Cleopatra, Vasile Chirondojan, cel care susține financiar echipa CFR - Liceul Tehnologic "Gh. Duca" Constanța, este de părere că actuala generație de tineri rugbiști este cel puțin la fel de valoroasă precum promoția 2005.

"După câteva sincope, iată că avem din nou un nucleu de jucători de mare perspectivă, pe care îi văd evoluând, peste câțiva ani, în SuperLigă sau chiar în campionate din străinătate. Copiii de astăzi îmi aduc aminte de generația lui Munteanu, Petreanu, Zapan, Pîrvu, Florea sau Graur, când naționala de juniori, care se clădea pe «scheletul» CS Cleopatra, obținea rezultate remarcabile la Campionatul European sau Campionatul Mondial, fie el și divizia a doua valorică. În lotul actual, sunt câțiva juniori care cu siguranță vor face performanță. Nu-i nominalizez, să nu se creadă deja mari vedete, mai au mult de muncă. Le doresc ca, la turneul final de săptămâna viitoare, să bifeze primele medalii din carieră", a declarat, pentru "Cuget Liber", Vasile Chirondojan.

Echipa CFR - Liceul Tehnologic "Gh. Duca" (antrenor, Radu Nicolae Mocanu) este calificată la turneul final al Campionatului Național de juniori Under 17, competiție care se va desfășura, începând de luni, 27 mai, la București.

Altfel, duminică de duminică, pe stadionul "Constructorul-Cleopatra" din Complexul Sportiv "Badea Cârțan", se derulează antrenamentele grupelor de copii, mai mult de 100 de prichindei venind constant să descifreze tainele sportului cu balonul oval.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4152 secunde