Liga Naţională de baschet masculin
BC Athletic Neptun Constanţa, două înfrângeri în turneul de la Craiova
137
Articole de la același autor
Rugby-ul românesc, îndoliat. A murit Vasile Chirondojan
26 Noiembrie 2020
A murit Ion Şerban, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box
16 Noiembrie 2020
Sportul constănţean, îndoliat. A murit profesorul Stere Dămăşaru
15 Decembrie 2020
Echipa masculină de baschet BC Athletic Neptun Constanţa a încheiat fără victorie cel de-al treilea turneu al Ligii Naționale, găzduit de Sala Polivalentă din Craiova.
XXX
XXX
În primul meci, „Gladiatorii din Tomis” au înfruntat echipa gazdă, SCM U Craiova, duelul fiind unul extrem de echilibrat, chiar dacă antrenorii Alexandru Olteanu, Bogdan Ivanovici și Vladimir Mihai nu au putut conta pe serviciile a doi jucători importanţi, Iulian Orbeanu și Siler Schneider. Ambii au făcut deplasarea cu echipa, însă nerefăcuți fizic după turneul de la Constanța: Orbeanu cu probleme la umăr, iar americanul cu probleme musculare la picior.
Primul sfert s-a încheiat la egalitate, 18-18, dar a urmat un sfert secund slab al Constanţei, 4-19, astfel că, la pauza principală, oltenii aveau avans de 15 puncte. O diferenţă care avea să se dovedească decisivă în economia jocului, cu atât mai mult cu cât şi sfertul trei a fost câştigat, la limită, 14-13, tot de craioveni.
BC Athletic Neptun a avut un final de partidă mai bun, şi-a adjudecat sfertul patru (26-18), dar nu atât de categoric pentru a putea întoarce soarta jocului, iar Craiova s-a impus cu scorul de 69-61.
Trevor John, Dani Mâinea și Cristi Mâinea au fost principalii marcatori ai Constanţei, dar de remarcat este şi evoluţia tânărului Ștefan Gribinic, care a făcut unul dintre cele mai bune meciuri ale sale în cele 12 minute pe parchet.
XXX
În meciul al doilea, adversara Constanţei a fost Dinamo Bucureşti, care a controlat jocul cu autoritate.
Dinamo şi-a adjudecat sferturile unu, doi şi patru (27-13, 16-15, respectiv 20-10), sfertul trei s-a încheiat la egalitate (16-16), astfel că echipa bucureşteană s-a impus cu scorul final de 79-54. Cu 13 puncte şi trei assist-uri, Cristian Mâinea a fost, alături de Mario Lazăr (12 recuperări), unul dintre cei mai buni „gladiatori”, iar la capitolul câştiguri trebuie trecut şi debutul în Liga Naţională, la doar 17 ani, a lui Octavian Dobre, junior de la CSS1 - Athletic Constanța.
XXX
Programul Ligii Naţionale de baschet masculin, ediția 2020/21, continuă cu turneul cu numărul patru, care se va desfășura pe 6 şi 7 ianuarie, incluzând 12 partide. Cele trei turnee vor fi găzduite de Sibiu, Craiova şi Voluntari.
Miercuri, 6 ianuarie, de la ora 16.30, în direct la Digi Sport 3, BC Athletic Neptun Constanța va întâlni pe SCM Timișoara, iar joi, 7 ianuarie, de la ora 17.15, în direct la Digi Sport 3, adversara constănţenilor va fi CSM CSU Oradea.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Duminică, 27 Decembrie 2020
Miercuri, 23 Decembrie 2020
Luni, 21 Decembrie 2020
Duminică, 20 Decembrie 2020
Vineri, 18 Decembrie 2020
Luni, 14 Decembrie 2020
Duminică, 27 Decembrie 2020
Miercuri, 23 Decembrie 2020
Luni, 21 Decembrie 2020
Vineri, 18 Decembrie 2020