Liga Naţională de baschet masculin

BC Athletic Neptun, duel sub panou cu CSM Focşani

92
BC Athletic Neptun, duel sub panou cu CSM Focşani - 24950222226938164186425022994923-1635507079.jpg

Articole de la același autor

Liga Naţională de baschet masculin îşi programează, în acest sfârşit de săptămână, partidele etapei a şasea.

Duminică, 31 octombrie, de la ora 17.00, la Sala Sporturilor din Constanţa, BC Athletic Neptun primeşte replica celor de la CS Municipal Focşani, partida disputându-se, din păcate, din cauza restricţiilor sanitare, fără spectatori. Chiar şi în aceste condiţii, „Gladiatorii din Tomis” speră să obţină o nouă victorie şi să se menţină pe podiumul clasamentului.

Înaintea fluierului de start, formaţia antrenată de Alexandru Olteanu ocupă locul trei, cu nouă puncte, în timp ce Focşaniul este pe 10, cu şase puncte.

XXX

Naţionala masculină de baschet a României va intra, peste o lună, în „focurile” FIBA EuroBasket 2025 Pre-Qualifiers, „vulturii” urmând să evolueze în cadrul Grupei B, împotriva selecţionatelor similare ale Luxemburgului şi Albaniei.

Pentru primul joc oficial din campania de precalificare europeană, programat să se dispute în Luxemburg, în data de 28 noiembrie, noul antrenor principal Dragan Petricevic a convocat, pentru cantonamentul de pregătire de la Bucureşti, un lot format din 16 sportivi, în vreme ce alţi patru sportivi rămân în vederile selecţionerului, în cazul apariţiei unor accidentări sau situaţii neprevăzute legate de pandemia Covid-19.

La startul acestei campanii europene se aliniază 10 echipe naţionale, distribuite în trei grupe. Câştigătoarele grupelor şi cea mai bună echipă clasată pe locul secund avansează în faza a doua de precalificare continentală, meciurile urmând să se dispute în alte trei „ferestre”: august 2022, noiembrie 2022 şi februarie 2023.

Foto: Facebook / Baschet Club Athletic Constanţa

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.5614 secunde