Conferinţă Ştiinţifică Internaţională, la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport Constanţa

Vineri, 14 Mai 2021, 17:56
358
Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport (FEFS) a Universităţii „Ovidius” din Constanţa organizează, în zilele de 20 şi 21 mai, cea de-a XXI-a ediţie a Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale „Perspectives in Physical Education and Sport” şi a IV-a Conferinţă Ştiinţifică Internaţională Studenţească „Specialiştii viitorului în educaţie fizică, sport şi kinetoterapie vizează excelenţa”.

Cele două manifestări ştiinţifice internaţionale, susţinute în mediul online, cristalizează, an de an, în domeniul Ştiinţei Sportului şi Educaţiei Fizice, prin contribuţia participanţilor, reputaţi specialişti români şi străini, sau parteneri ai proiectelor europene.

„În cadrul actual al schimbărilor socio-economice, determinate de prezenţa crizei pandemice, ne propunem ralierea ideilor pentru a găsi soluţii viabile în realizarea activităţii de cercetare ştiinţifică, din educaţie, ştiinţă şi, mai ales, în găsirea unor modalităţi alternative de practicare plăcută a exerciţiului fizic”, a declarat prof. univ. dr. Ionel Melenco, decanul FEFS Constanţa.

În context, coordonatoarea conferinţei, prof. univ. dr. Carmen Ene-Voiculescu, a precizat că evenimentul se va desfăşura în cadrul secţiunilor: Performanţă în sport; Educaţie fizică; Kinetoterapie; Sport şi sănătate; Recreaţie şi Sportul pentru toţi; Management şi marketing în sport şi Varia.

„Ajunsă la ce-a de-a XXI-a ediţie, conferinţa internaţională «Perspectives in Physical Education and Sport» se desfăşoară, acum, sub auspiciile parteneriatului încheiat cu Facultatea de Ştiinţe, Educaţie Fizică şi Informatică a Universităţii din Piteşti şi Facultatea de Ştiinţe ale Mişcării, Sportului şi Sănătăţii de la Universitatea «Vasile Alecsandri» din Bacău. Este un privilegiu şi, totodată, o răspundere deosebită pentru FEFS, suntem parteneri, dar, mai presus, trebuie să fim gazdele evenimentului de la Pontul Euxin. Evenimentul este deschis participării specialiştilor IT, medicilor, kinetoterapeuţilor, nutriţioniştilor, psihologilor, antreprenorilor din sistemul sanitar/recuperare şi ai sălilor de fitness etc. Este un domeniu interdisciplinar şi, ca atare, are o mare deschidere către toţi cei care pot susţine Ştiinţa Sportului şi Educaţiei Fizice”, a declarat prof. univ. dr. Carmen Ene-Voiculescu.

XXX

Coordonatorii celei de-a IV-a ediţii a Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale Studenţeşti „Specialiştii viitorului în educaţie fizică, sport şi kinetoterapie vizează excelenţa” sunt conf. univ. dr. Antoanela Oltean şi lect. univ. dr. Adrian Georgescu.

Deschiderea oficială a celor două evenimente este programată în comun, joi 20 mai, la ora 11.00, urmând ca, de la ora 13.30, să aibă loc prezentările pe secţiuni online. 



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.295 secunde