Cristian Radu, primarul Mangaliei, participă la o competiție de triathlon

98
1

Articole de la același autor

Sâmbătă, în sudul litoralului românesc, va avea loc ediția a II-a a evenimentului sportiv de triathlon "No Stress Triathlon&Party", organizat de Total Events Solutions, în colaborare cu Primăria Mangalia și Patronatul Olimp-Neptun.
Trathlonul se descompune în trei probe - de ciclism off road, înot și alergare pe nisip. Acestea se vor desfășura atât pe plaja din Olimp, cât și în zona lacurilor dinspre 23 August și faleza Olimp-Costinești. 
Printre cei care vor participa la competiția de ciclism și alergare se numără și edilul Mangaliei, Cristian Radu, care va da startul întregii competiții, la ora 09.45, pe plaja Olimp
Considerată de mulți ca fiind cea mai complexă manifestare sportivă, triathlonul are trei probe: înot, ciclism și alergare, iar evenimentul se adresează oamenilor dinamici din corporațiile multinaționale, dar și din alte domenii. 
La competiția de înot concurenții se vor întrece, în mare, pe o distanță de 500 de metri, în timp ce pentru ciclism, traseul are 20 de km, parcurge faleza Olimp, face o buclă pe lângă lacurile dinspre 23 August și ajunge la linia de sosire de pe plaja Olimp. Proba de alergare are un traseu de 5 km, pe malul mării din stațiunea Olimp în direcția Costinești și retur, unde are loc finishul competiției. Probele sunt efectuate consecutiv, de către un singur sportiv sau de către o ștafetă. La triathlon participă sportivi amatori angajați în sistemul privat, în special - domeniul bancar și companii multinaționale, dar și sportivi profesioniști precum: campionul național de triathlon 2012, Sorin Boriceanu, campionul balcanic, Alexandru Diaconu și alți participanți de renume ale concursurilor de profil din Franța, Germania, Canada. 


Comentează știrea

Mangaliot
31 august 2013
Secretosi

De ce nu anunțată din timp sa se poată înscrie mai multi participanți.Noi nu știam nimic dar am fi venit cu plăcere.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4196 secunde