Situație cel puțin bizară în Divizia Națională de rugby - seniori. Partida de la Arad, dintre CSU "Aurel Vlaicu" și CS Năvodari, contând pentru etapa a treia a play-out-ului, nu s-a mai disputat, gazdele câștigând cu 5-0, după ce arbitrul a decis că echipa constănțeană nu întrunește condițiile regulamentare pentru a începe jocul.
"Am parcurs atâția kilometri ca să pierdem la masa verde. S-a considerat că nu am îndeplinit o condiție regulamentară, și anume nu am avut trei jucători de linia I apți pentru joc. De fapt, noi am avut trei jucători, dar arbitrul a decis că unul dintre ei nu era apt de joc", a declarat, pentru "Cuget Liber", antrenorul echipei din Năvodari, Cornel Suciu.
Ca o părere personală, acest episod se încadrează de minune în zicala "Să fim noi mai catolici decât Papa!". Într-un rugby aflat în suferință, în care echipele fac eforturi uriașe pentru a supraviețui, pentru a găsi banii necesari, să nu dai drumul unui joc în condițiile în care o echipă vine (o repet, în cunoștință de cauză - după mari eforturi financiare!) de la celalalt capăt al țării, mi se pare o exagerare, iar acest incident ar trebui analizat cu mult mai multă atenție de către comisiile de specialitate!
Până una alta, iată și celelalte rezultate ale rundei DN de seniori: play-off: RC Bârlad - Stejarul Buzău 17-19, Poli Iași - Știința Petroșani 65-6; play-out: RCM Galați - CSM Bucovina Suceava 17-8.
Etapa viitoare (duminică, 22 septembrie), CS Năvodari va întâlni, pe teren propriu, de la ora 10.00, pe CSM Bucovina Suceava.
S-au reluat și partidele din al treilea eșalon valoric, Divizia A. În Grupa Sud, Callatis Mangalia a reușit o victorie categorică (inclusiv punctul bonus ofensiv), scor 50-10, în fața celor de la Sportul Studențesc, formația dobrogeană marcând nu mai puțin de nouă eseuri.
Iată și celelalte rezultate ale rundei: Grupa Sud: Metrorex - RC Grivița 24-8; Grupa Vest: CFR Brașov - Lions Arad 81-0.