Echipa de rugby CS Năvodari întâlnește sâmbătă, 9 aprilie, de la ora 11, pe stadionul "Unirea" din Suceava, pe CSM Bucovina, în etapa a lV-a a grupei a doua valorice, Albastre, din cadrul Cupei României, ediția 2016.
Moldovenii se află pe ultima poziție a grupei, cu patru înfrângeri din patru partide disputate, însă nu trebuie subestimați, cu atât mai mult cu cât antrenorii Năvodariului, Cristian Husea și Cornel Suciu, nu se vor putea baza pe serviciile a patru jucători importanți: Zainea, suspendat două etape după eliminarea din etapa trecută, Bejan, Pîrvu și Comănici, toți cu mici probleme medicale care au impus puțină odihnă.
"Cu siguranță va fi un meci dificil pentru noi, deoarece sucevenii formează o echipă masivă care se mobilizează exemplar pe teren propriu. Și cei de la Bârlad au avut un meci dificil pe acest teren, impunându-se în ultimele minute, cu 22-13. Noi vom încerca să ne respectăm planul de joc, să evităm greșelile, băieții sunt foarte montați și deciși să facă o partidă bună. Ne lipsesc câteva piese importante pentru acest meci, dar cum am mai spus, nu există titulari și rezerve. Toată lumea trebuie să se prezinte la cel mai înalt nivel. Sperăm să îi substituim cu brio și să facem o partidă bună", a declarat, pentru "Cuget Liber", antrenorul Cornel Suciu.
Clasament: 1. CS Năvodari (14 p), 2. RCM Galați (9 p), 3. RC Bârlad (6 p), 4. CSM Bucovina Suceava.