Edward Iordănescu: „Trebuie să demonstrăm că merităm mai mult decât Kosovo să fim la EURO”

153
Edward Iordănescu: „Trebuie să demonstrăm că merităm mai mult decât Kosovo să fim la EURO” - iordanescu-kosovo-1686136153.jpg

Articole de la același autor

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Edward Iordănescu, a declarat, marţi, într-un interviu acordat FRF TV, că prima reprezentativă trebuie să demonstreze în meciul de la Prishtina din 16 iunie că merită mai mult decât Kosovo să se califice la EURO 2024.

„Dacă jucătorii la care vom apela vor da tot ce au mai bun pe teren, am încredere că vom ieşi bine din această dublă extrem de grea (n.r. - meciurile cu Kosovo şi Elveţia din luna iunie). Nu pregătim însă jocurile la pachet, sunt două meciuri cu adversari diferiţi. Aşa că focusul total acum este pe cel de la Prishtina, cu Kosovo. Acolo trebuie să demonstrăm că merităm mai mult decât Kosovo să fim la EURO. Noi am gândit o strategie pentru fiecare dintre cele două jocuri. Sunt meciuri cu adversari cu un nivel valoric deosebit, atât individual, cât şi colectiv. Noi avem un start bun, am ieşit cu 6 puncte din acţiunea din luna martie. Acum însă lucrurile sunt diferite pentru că vom juca împotriva a două contracandidate. Kosovo e clar o contracandidată, are jucători în Ligue 1, în Primera, în Serie A, sunt jucători care au produs rezultate în aceste campionate. De asemenea, sunt jucători care au câştigat titluri în Belgia, în Italia, în Turcia, jucători care au demonstrat că ştiu ce înseamnă performanţa. Aşa că ne aşteptăm la Prishtina la un joc extrem de disputat, trebuie să arătăm ca o echipă competitivă, să intrăm cu o determinare la cote maxime”, a spus Iordănescu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4099 secunde