Mircea Rednic și-a decis viitorul după ce a salvat-o pe UTA Arad de la retrogradare

217
< 1 min citire
Mircea Rednic și-a decis viitorul după ce a salvat-o pe UTA Arad de la retrogradare - rednic-1686053011.jpg
Mircea Rednic și-a decis viitorul după ce a reușit să o salveze pe UTA Arad de la retrogradare. Tehnicianul grupării din vestul României urmează să continue pe banca tehnică a echipei.
Rednic a semnat o nouă înțelegere cu UTA, valabilă până în vara anului 2025, notează Fanatik. Șefii grupării i-au stabilit un obiectiv îndrăzneț tehnicianului și anume o clasare în top 6 la finalul sezonului viitor.
Ambiția clubului vine și datorită situației financiare care este una bună și permite astfel să existe o liniște pentru toți cei implicați.
Mircea Rednic a anunțat că vrea să transfere șase jucători, cu care deja s-a înțeles, imediat după barajul câștigat cu FC Buzău.
Aceasta a fost una dintre condițiile puse de tehnician pentru a continua la echipă.
Doar de mine depinde ce va fi legat de lot, altfel nu rămân. Mâine voi avea o discuție cu cei care termină contractul. Mai departe vom aduce cinci-șase jucători cu care am vorbit, mai trebuie doar să vină să semneze actele. E vorba despre un fundaș dreapta, doi fundași centrali și doi atacanți. Nume nu vă pot da pentru că nu au semnat încă, dar mâine vom stabili când vin la Arad", a anunțat Mircea Rednic.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0393 secunde