Atacantul Daniel Popa a semnat pentru Universitatea Cluj

154
Atacantul Daniel Popa a semnat pentru Universitatea Cluj - popa-cluj-1685448103.jpg

Articole de la același autor

Echipa de fotbal Universitatea Cluj l-a transferat pe atacantul Daniel Popa (27 de ani), unul dintre cei mai buni marcatori români din sezonul recent încheiat, a anunţat, marţi, clubul ardelean pe site-ul său oficial.

„În primul rând am venit aici pentru suporteri. Universitatea are o galerie extraordinară. Am fost convins şi de oamenii din conducere, care m-au dorit foarte mult. Sper ca suporterii să fie alături de noi începând cu noul sezon, să vină în număr cât mai mare la stadion, aşa cum o fac de obicei. Îmi doresc mult să ne susţină pentru că vom da totul pentru a face un sezon bun. Scopul meu este să îmi ajut echipa să îşi îndeplinească obiectivele”, a declarat Popa.

Daniel Popa a început fotbalul la FCM Târgovişte, iar la nivelul primei ligi a jucat pentru Chindia Târgovişte, Dinamo şi FC Botoşani. În total a strâns 206 partide în prima ligă, marcând 57 de goluri. Cele mai multe reuşite au venit în tricoul Chindiei, 39 de goluri. Noul atacant al Universităţii Cluj are în palmares Cupa Ligii în sezonul 2016/2017, în tricoul lui Dinamo. În sezonul recent încheiat, Daniel Popa a fost golgheterul Chindiei Târgovişte, cu 9 goluri marcate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6519 secunde