Elevii din sudul litoralului, invitați la concursul de înot de la Mangalia

4503
< 1 min citire
Clubul Sportiv Noua Generație Mangalia și Sanatoriul Balnear Mangalia, condus de dr. Laura Condur, organizează, cu ocazia zilei de 1 Iunie, o competiție de înot. Reuniunea nautică va avea loc, în zilele de 29 și 30 mai, începând cu ora 12.00, la piscina aflată în pavilionul B al Sanatoriului Balnear.
"Competiția se desfășoară pe categorii de vârstă, începând de la patru până la 18 ani. De asemenea, și adulții care au încă suflet de copil pot participa în concurs, dar rezultatele lor nu vor fi luate în considerare în alcătuirea clasamentului final", a declarat, ieri, pentru "Cuget Liber", președintele clubului Noua Generație, Ciprian Broască.
La ediția de anul acesta a concursului de înot, și-au confirmat prezența elevi din Mangalia, 2 Mai și 23 August.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 25 Mai 2010
Stire din Sport : Au amânat "marea lovitură"
Pagina a fost generata in 0.0355 secunde