Familia Farului, îndoliată! A murit fostul mare portar Constantin Gîrjoabă
46560

Articole de la același autor
Doliu în nataţia românească. A murit reputatul antrenor Relu Bădescu
05 Decembrie 2022
Doliu în atletismul românesc. Drum lin, Dumitru Gîrleanu!
12 Decembrie 2022
Este doliu în fotbalul constănţean, după ce fostul jucător, antrenor şi preşedinte al clubului FC Farul, Constantin Gîrjoabă, a încetat din viaţă, la vârsta de 59 de ani.
Pe lângă Farul Constanţa, Constantin Gîrjoabă a mai jucat pentru Progresul, Sportul Studenţesc, Jiul Petroşani, Rapid Bucureşti şi Callatis Mangalia, acolo unde şi-a încheiat cariera. A devenit ulterior antrenor cu portarii, dar a pus umărul şi a ajutat cluburile şi din postura de ocupant al unor funcţii administrative.
A participat, alături de naţionala României, la Campionatul Mondial U20 din Australia, unde tricolorii au obţinut medaliile de bronz.
„Condoleanţe familiei şi putere de a depăşi acest moment!”, au transmis reprezentanţii Farului Constanţa.
XXX
Echipele FC Voluntari şi FCV Farul Constanţa au terminat la egalitate, scor 1-1 (0-1), partida disputată pe stadionul „Anghel Iordănescu” din Voluntari, contând pentru etapa a 21-a a Superligii de fotbal.
„Marinarii” au deschis rapid scorul, prin Tudor Băluţă (min. 3), cu un şut din marginea careului, apoi Denis Alibec a ratat o ocazie uriaşă de a dubla avantajul (min. 13).
În repriza secundă, Băluţă a avut şansa de a închide conturile (min. 75), dar n-a finalizat, apoi gazdele au presat şi au reuşit să restabilească egalitatea prin slovacul Adam Nemec (min. 87 - penalty), după un fault comis de Dan Sîrbu asupra lui Igor Armaş, în marginea interioară a careului.
Farul (manager tehnic Gheorghe Hagi): Aioani, Sîrbu, Larie, Artean, Kiki, Băluţă, Nedelcu, Benzar (min. 60, Doukoure), Pitu (min. 60, Grameni), Morar (min. 46, Mazilu), Alibec.
În clasament, Farul, care are o singură victorie în ultimele patru etape (două egaluri şi un eşec), se menţine pe primul loc, cu 45 de puncte, dar ar putea fi detronată din postura de lider de CFR Cluj, dacă ardelenii o va înving pe FC Hermannstadt, marţi, 20 decembrie, în ultimul meci din acest an.
XXX
În aceeaşi rundă, Universitatea Craiova a învins-o pe Chindia Târgovişte, scor 3-0 (2-0), pe teren propriu, şi a reintrat în lupta pentru titlu. Au marcat: Alexandru Creţu (min. 22), Jovan Markovic (min. 29) şi Bogdan Mitrea (65).
Echipa condusă de pe margine de Dragoş Bon a obţinut cea mai clară victorie a sa în acest sezon, ajungând la o „zestre” de 38 de puncte.
Foto: Facebook / Farul Constanţa

Top articole din Sport
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Duminică, 18 Decembrie 2022
Duminică, 18 Decembrie 2022
Sâmbătă, 17 Decembrie 2022
Vineri, 16 Decembrie 2022