Liga a II-a la fotbal

FC Farul merge după trei puncte la Galați

226
FC Farul merge după trei puncte la Galați - fcfarul-1458325972.jpg

Articole de la același autor

FC Farul întâlnește sâmbătă, 19 martie, de la ora 11, la Galați, pe Oțelul, în cadrul etapei a XXlll-a a Ligii a II-a, Seria I.

Proaspăt instalat pe banca tehnică a "marinarilor", Ilie Stan are parte de un debut de mandat cu un joc în deplasare, de unde se pot obține puncte. Oțelul Galați, fostă campioană a României, se afundă undeva în subsolul clasamentului, așteptând o minune care să le permită menținerea și în sezonul viitor al ligii secunde. Farul ocupă locul 5, însă, după ultimele rezultate, au emoții inclusiv pentru prinderea play-off-ului.

La prima conferință de presă în postura de antrenor al Farului, Ilie Stan a declarat optimist: "Primul obiectiv e calificarea în play-off. Dacă totul va decurge bine, cred că vom face lucruri frumoase. Mi-aș dori și ca, în urma evoluțiilor noastre, să readucem lumea la stadion, ceea ce ar fi un imbold moral pentru echipă. Vrem să batem Oțelul, după care să încercăm să câștigăm și celelalte partide".

v v v

Celelalte partide ale rundei: sâmbătă, 19 martie: SC Bacău - Ceahlăul Piatra Neamț, Dacia Unirea Brăila - Academica Clinceni, Gloria Buzău - Dunărea Călărași, ACS Berceni - CS Balotești; duminică, 20 martie: Rapid CFR Suceava - Rapid București. Toate partidele se vor disputa de la ora 11.

Clasament: 1. Rapid (46 p), 2. Dunărea Călărași (42 p), 3. Dacia Unirea Brăila (38 p), 4. Academica Clinceni (36 p), 5. FC Farul (32 p), 6. SC Bacău (32 p), 7. Berceni (29 p), 8. Gloria Buzău (27 p), 9. Rapid Suceava (24 p), 10. Balotești (21 p), 11. Bucovina Pojorâta (16 p), 12. Oțelul (12 p), 13. Ceahlăul Piatra Neamț (11 p). 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.9544 secunde