FC Farul, primul meci din an, la Constanţa, cu Craiova 1948

196
FC Farul, primul meci din an, la Constanţa, cu Craiova 1948 - farulreunire-1641226348.jpg

Articole de la același autor

Vacanţa s-a terminat pentru FC Farul Constanţa. Elevii lui Gheorghe Hagi se reunesc marţi în vederea pregătirii restului sezonului.

Tot marţi, constănţenii vor efectua vizita medicală, apoi vor intra într-un program bine stabilit de către conducere, împreună cu staff-ul tehnic.

Până la primul meci oficial din 2022, pe teren propriu cu FC U Craiova 1948 (24 ianuarie), din etapa a 22-a a acestui sezon, care va avea loc pe 24 ianuarie, vor fi programate și câteva partide amicale care vor fi anunțate ulterior.

Farul are ca obiectiv intrarea în play-off, iar în acest moment este în grafic. „Marinarii” se află pe locul 6 în Liga I, cu 32 de puncte, la egalitate cu Rapid şi Universitatea Craiova.


Va fi o luptă extrem de acerbă între aceste trei echipe, dar nu numai, pentru intrarea în play-off-ul campionatului.

FC Botoşani şi FC Voluntari se află pe locurile 4, respectiv 3, FCSB este pe poziţia a doua cu 47 de puncte, iar liderul CFR Cluj conduce detaşat cu 10 lungimi înaintea „roş-albaştrilor”.

De menţionat că înainte de startul meciurilor din play-off, punctele echipelor din Liga I se vor reduce la jumătate.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3749 secunde