FC Farul, reîntâlnire cu antrenorul Ion Marin

1608
3
FC Farul, reîntâlnire cu antrenorul Ion Marin - sus-1336119040.jpg
Victoria reușită în fața Brăilei a readus liniștea în vestiarul Farului, aspect considerat esențial de antrenorul Ion Barbu. Pentru a nu strica atmosfera și a nu-i îndepărta chiar pe acei puțini suporteri câți mai vin la stadion, fariștii sunt obligați să câștige partida de mâine, cu Dinamo II.
Meciul cu echipa lui Ion Marin - antrenor de numele căruia sunt legate mai multe perioade din existența Farului - este unul fără miză, în condițiile în care "marinarii" nu mai au nicio șansă la promovare, iar dinamoviștii au reușit să iasă etapa trecută din zona condamnată la retrogradare. Totuși, pentru suporterii constăn-țeni, o victorie la orice nivel în fața celor de la Dinamo rămâne neprețuită.
Jocul va avea însă conotații speciale pentru căpitanul Farului, George Curcă. Acesta a părăsit clubul bucureștean pe ușa din dos, după ce a fost exclus din lotul primei echipe și trimis la echipa a doua, unde, în prima parte a acestui sezon, a făcut mai mult tușă, în locul său fiind titularizat tânărul Alexandru Popa.


Comentează știrea

suporter FC Farul
4 mai 2012
Duca-se pe pustii !!!

Din cauza lui suntem in liga 2 si terminati cu performantele obtinute de Sapaliga fiindca NU a facut niciun bine lui FC Farul, doar lui FC Dinamo !!! Singurul antrenor veritabil a fost este si ramane Petre Grigoras, iar eroul nostru al echipei FC Farul este si ramane Ion Barbu, daca am putea numi stadionul "Ion Barbu", ce bine ar fi si sa facem 2 cupe amicale: Cupa "Petre Grigoras" si Cupa "Ion Barbu", dar acest lucru peste cativa ani !!!

cristi
4 mai 2012
Cauti de munca

Daca stii sa copiezi si sa lipesti un anunt ,atunci poti castiga bani lucrand de acasa pe internet.Tot ceea ce iti trebuie este sa ai un calculator si conexiune la internet.Nu iti trebuie decat 10 minute pe zi ca sa pui un anunt.Daca vreti sa aflati mai multe detalii puteti intra in contact prin email [email protected]. Se castiga bani in fiecare zi. Sa aveti o zi buna!

Misha92
4 mai 2012
BATEM JAVRELE !!!

INDIFEREND CA SUNT MICI SAU MARI..TOT JAVRE SUNT... !!! FORZA FARUL !!!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5866 secunde