Fotbal / Bursa transferurilor. Arlauskis, out de la Universitatea Craiova, Papa a semnat cu Sepsi OSK

300
Fotbal / Bursa transferurilor. Arlauskis, out de la Universitatea Craiova, Papa a semnat cu Sepsi OSK - 1-1676012841.jpg

Articole de la același autor

Conducerea clubului Universitatea Craiova a anunţat rezilierea contractului cu portarul Giedrius Arlauskis (35 de ani), despărţirea de fotbalistul lituanian survenind după ce acesta a comis un penalty inexplicabil în meciul cu FCV Farul, scor 1-2, când l-a faultat în careu pe fundaşul Mihai Popescu, deşi se afla în posesia mingii.

Arlauskis, care a mai jucat în România la Unirea Urziceni, Steaua şi CFR Cluj, a apărat la echipa din Bănie în şapte partide în acest campionat. El semnase pe un an cu Universitatea la începutul lunii septembrie.

Arlauskis are în palmares şapte titluri de campion al României, două Supercupe ale României şi o Cupă a României.

XXX

Mijlocaşul albanez Enriko Papa (29 de ani) a semnat un contract cu Sepsi OSK, informează gruparea din Sfântu Gheorghe.

Sosit sub formă de împrumut, până la finalul acestui sezon, de la Caykur Rizespor (Turcia), cu opţiune de transfer definitiv, Papa a evoluat între 2018 şi 2022 în 129 de partide pentru FC Botoşani, marcând de 11 ori şi reuşind 12 pase de gol.

În cariera sa, fotbalistul albanez a mai jucat la formaţiile FK Apolonia, FK Tomori Berat, KF Butrinti, FK Bylis, KF Tirana, KF Teuta, KS Lushnja şi ultima oară la Caykur Rizespor. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3341 secunde