Eveniment / Gala Sportului CSM Constanţa. „Rezultatele ne-au arătat că am făcut alegerea bună”

44581

Articole de la același autor

CSM Constanţa a împlinit un an de la înfiinţare, iar acest moment a fost sărbătorit în cadrul unui eveniment de top găzduit de Sala Sporturilor. Au fost prezenţi la Gala Sportului CSM Constanţa - „Primii paşi spre succes” multipli campioni naţionali şi internaţionali, antrenori emeriţi, conducători de cluburi, reprezentanţi ai administraţiei locale şi ai instituţiilor colaboratoare, ziarişti.

Performerii acestui an au fost felicitaţi pentru rezultatele lor, iar directorul clubului, Andrei Talpeş, a transmis mesajul de suflet. 




„Primii pași spre succes au fost făcuți pentru CSM Constanța. Alături de voi toți, cu sprijinul autorităților locale, al comunității și oamenilor din mediul privat, care au crezut în acest proiect, sportul constănțean a început din nou să simtă cum este să fii pe podium, a început din nou să construiască privind spre un viitor sănătos, să fie aproape de comunitate, să pună pe harta sportului național și internațional momente unice.

Am pornit cu gândul că sportul ne oferă atât de multe satisfacții, în atât de multe discipline, iar voi ne-ați dovedit că am făcut alegerea bună, oamenii din sălile de concurs ne-au dovedit că am făcut alegerea bună, rezultatele obținute de voi ne-au arătat că am făcut alegerea bună, aplauzele și încurajările tuturor ne-au arătat că suntem într-o direcție bună.

Este așa de bine să ai idealuri înalte, încât trebuie să te pregătești să fii privit cu ochi sceptici pentru că oricine lucrează la un plan măreț va fi considerat nebun, chiar dacă își va pune în practică proiectul în cel mai bun mod. Oricine are iniţiativă va fi criticat pentru că se mişcă într-un ritm prea rapid, pentru că întotdeauna va fi cineva care să vrea să te încetinească.

Voi sunteți motivul pentru care CSM Constanța se află astăzi în punctul în care a ajuns, la primii pași spre succes. Vă mulțumesc că ați făcut posibilă această poveste, vă mulțumesc că ați scris primele pagini din istoria acestui club, vă mulțumesc că le arătați tuturor cât de frumos poate fi sportul prin devotament, muncă și talent”, a declarat, în cadrul evenimentului, directorul CSM Constanţa, Andrei Talpeş.

Foto: Facebook / CSM Constanţa 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1901 secunde