Galerie FOTO. CVM Tomis, victorie importantă în Liga Campionilor

119

Articole de la același autor

Aseară, la Sala Sporturilor din Constanța, CVM Tomis a înregistrat a doua victorie din Liga Campionilor, în fața elvețienilor de la Dragons Lugano, în a doua etapă din Grupa A. 


Constănțenii s-au impus scor 3-0 (25:19, 25:22, 25:18). Partida nu a durat mai mult de o oră jumătate, timp în care suporterii veniți să susțină echipa constănțeană au avut partea de un adevărat spectacol. Fanii au trăit la intensitate maximă orice reușită a constănțenilor. Un public frumos, care nu se oprea din urale. CVM Tomis a demonstrat că debutul fabulos în Ligă nu a fost la mâna destinului și la noroc, ci că sunt o echipă care are un obiectiv de atins și vor da tot ce e mai bun în teren. 


"Da, a fost un meci relativ ușor. Ne-am așteptat la un meci mai greu, adversarii noștri nu au făcut cel mai bun meci al lor. Noi trebuie să fim pregătiți pentru orice. Ne bucurăm că a fost sala plină și ne dorim să fie și mai plină la meciurile viitore", a declarat centrul constănțenilor Andrei Spînu.


Următorul meci din Ligă, CVM Tomis îl va juca tot acasă, în compania belgienilor de la Roeselare, pe 4 decembrie. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4767 secunde