Gimnastică / MTS solicită condiţii optime de pregătire pentru Sabrina Voinea Maneca

691
Gimnastică / MTS solicită condiţii optime de pregătire pentru Sabrina Voinea Maneca - 15509241929316748370778744369195-1625494053.jpg
Reprezentanţi ai Ministerului Tineretului și Sportului (MTS) și ai Federației Române de Gimnastică au purtat o serie de discuții cu privire la situația sportivei Sabrina Voinea Maneca, legitimată la CS Farul Constanța, club subordonat MTS.

Dialogul a fost generat după ce mama tinerei gimnaste, fosta marea campioană Camelia Voinea, în prezent antrenoare în cadrul CS Farul, îşi anunţase intenţia de a-şi duce fata să concureze pentru o altă ţară, nemulţumită fiind de condiţiile de pregătire.

„Ca urmare a acestor discuții, precum și a informării scrise transmise de FRG, Ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novak, a solicitat federației de specialitate să identifice soluţiile legale și oportune, astfel încât sportiva să se pregătească în condiții optime pentru activitatea sportivă în sistem centralizat.

S-a recomandat să se țină cont de calităţile native ale sportivei și de perspectivele unei cariere de performanță sportivă, cu obiectivul final al calificării la JO Paris 2024.

Ministerul Tineretului şi Sportului susţine că doar asigurându-se condiţiile necesare unei bune pregătiri, în sistem centralizat, cu respectarea regulamentelor și regulilor de conduită sportivă, gimnasta îşi poate continua activitatea de pregătire şi participare în competiţii, astfel încât România să fie reprezentată la un înalt nivel de performanță”, au transmis reprezentanţii Ministerului Tineretului şi Sportului.

Foto: Facebook / Dorin Mureşan / Sabrina Voinea Gimnastică

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.2695 secunde