HALA MADRID! Real o învinge cu 1-0 pe Liverpool şi devine campioană a Europei pentru a 14-a oară în istorie

234
HALA MADRID! Real o învinge cu 1-0 pe Liverpool şi devine campioană a Europei pentru a 14-a oară în istorie - reallll-1653809338.jpg

Articole de la același autor

Real Madrid şi Liverpool s-au întâlnit aseară în ceea ce a fost un nou episod al finalelor UEFA Champions League. Pe un "Stade de France" plin până la refuz cele două formaţii aveau să facă un spectacol total. Partida, care a început cu aproximativ jumătate de oră întârziere din cauza unor incidente produse de fanii celor două echipe, a fost una electrizantă. În minutul 45 fanii lui Real au explodat atunci când Karim Benzema a introdus balonul în poarta apărată de Alisson, însă centralul Turpin a anulat reuşita pe motiv de ofsaid.

Realul a continuat să atace şi în partea a doua, în minutul 59, a deschis scorul după o reuşită senzaţională a lui Vinicius.

Formaţia antrenată de Jurgen Klopp s-a trezit şi a început un asalt nebunesc către poarta lui Courtois. Portarul belgian a avut câteva parade demne de filmele SF şi a pus lacăt porţii. Cu toate că Liverpool a continuat să atace, englezii nu au reuşit să egaleze astfel că s-a terminat 1-0 pentru madrileni. Real Madrid se încoronează aşadar campioană a Europei pentru a 14-a oară în istorie. În urma acestei superbe performanţe, atacantul francez Karim Benzema este favorit clar la câştigarea Balonului de Aur.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3316 secunde