Handbal / Bursa transferurilor. CSM Bucureşti şi-a asigurat serviciile portarului Laura Glauser

189
Handbal / Bursa transferurilor. CSM Bucureşti şi-a asigurat serviciile portarului Laura Glauser - 1-1656837852.jpg

Articole de la același autor

Colegă în naționala Franţei cu Grace Zaadi, Kalidiatou Niakaté și Siraba Dembele, alături de care a câștigat numeroase medalii, dar și distincții individuale, portarul francez Laura Glauser sosește la CSM București, pentru următoarele două sezoane, informează site-ul oficial al vicecampioanei României.

Laura Glauser este campioană europeană în 2018 și vicecampioană olimpică la Jocurile Olimpice de la Rio (2016) cu naționala Franței, având în palmares și o medalie de argint la Campionatul Mondial din Spania (2021) și la Campionatul European din Danemarca (2020), dar și una de bronz la CE din Suedia (2016).

Şi-a început cariera la Besançon, urmând ca din 2010 să evolueze timp de 10 ani pentru Metz Handball, câștigând numeroase titluri de campioană a Franței. Ultima sa oprire a durat două sezoane, alături de multipla campioană a Ungariei, Gyori Audi ETO KC, unde și-a trecut în palmares medalia de argint în Final Four-ul Ligii Campionilor de la Budapesta, desfășurat la începutul lunii iunie. A fost desemnată cel mai valoros portar în sezonul proaspăt încheiat, în EHF Champions League.

„Sunt foarte fericită că voi face parte din echipa CSM București! Abia aștept această nouă provocare în cariera mea, o nouă echipă, o nouă țară! De asemenea, sunt nerăbdătoare să joc cu toate fetele, cu aceste nume mari pe care clubul le are! Îmi doresc să ajut echipa să câștige din nou campionatul și să ajungem, pas cu pas, cât mai departe în Liga Campionilor, până în Final4!”, a declarat Laura Glauser, la semnarea contractului.

Foto: Facebook / CSM Bucureşti 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.7287 secunde