Horia Tecău: „Credem în potenţialul echipei României de a câştiga Billie Jean King Cup”

1027
1
Horia Tecău: „Credem în potenţialul echipei României de a câştiga Billie Jean King Cup” - tecau-romania-1713358867.jpg

Articole de la același autor

Căpitanul nejucător al echipei naţionale feminine, Horia Tecău, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că România, calificată în premieră la turneul final al Billie Jean King Cup, poate câştiga trofeul pus în joc în luna noiembrie la Sevilla.

„Visăm în continuare, Sevilla are loc în noiembrie şi noiembrie vine imediat. Noi mereu când vorbim despre această echipă credem în potenţialul ei şi că poate câştiga această competiţie. Sigur că trofeul nu se câştigă dintr-un meci, sunt multe de jucat. Primul pas a fost calificarea. Însă există această atitudine care ne poate oferi şansa de a câştiga. Trebuie să credem în această echipă a României, pentru că poate juca în orice zi la cel mai înalt nivel. A demonstrat asta de mai multe ori. Aşa că noi credem că este posibil acest obiectiv de a câştiga. Mentalitatea la Sevilla asta va fi, mergem să câştigăm. Putem să credem până la capăt. Faptul că suntem pentru prima oară la turneul final ne oferă o motivaţie în plus”, a spus Tecău.

El a subliniat efortul admirabil făcut de Ana Bogdan şi Jaqueline Cristian în meciul câştigat cu 3-2 în faţa Ucrainei care a adus calificarea la turneul final.

„Ce s-a întâmplat la Amelia Island este rezultatul muncii din ultimii doi ani, poate chiar mai mult. De când am venit ca şi căpitan ne-am setat acest obiectiv. Am fost foarte aproape anul trecut, cu acel meci din Slovenia pe care mulţi am vrea să îl uităm, însă el ne-a mobilizat şi ne-a făcut să ne străduim mai mult pentru a juca la un nivel mai înalt. Acest mare test de la Amelia Island împotriva Ucrainei, o echipă puternică, trimite un mesaj pentru toţi jucătorii de tenis din România, şi anume că lucrurile se pot întâmpla, că se pot realiza reveniri spectaculoase, că poţi să crezi până la capăt şi să câştigi. Este admirabil efortul făcut de Ana, de Jaqueline, de Anca, de Mara, de a se dărui zilnic pentru această performanţă, cu toată presiunea la care au fost supuse. Iar noi, cei din jurul lor, nu am făcut decât să le ţinem acolo cât mai concentrate şi să le facem să creadă până la capăt. Iar în final ele au arătat calitatea lor şi încrederea lor. Acesta este un moment de schimbare pentru toată lumea care vine şi cu o calificare la turneul final. Iar eu sunt foarte mândru şi entuziasmat, de aceea vreau să le mulţumesc fetelor că vin şi se dăruiesc la echipa naţională”, a afirmat Tecău.

Comentează știrea

Iris
22 aprilie

Baga fetele alea care muncesc nu Cap de albaneza

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6402 secunde