Săptămână plină de evenimente pentru tinerele jucătoare de tenis de masă constănţene, care vor participa la două turnee de anvergură. Primul va avea loc în Slovenia, la Otocec, iar cel de-al doilea, în Croaţia, la Varazdin. Medaliile le aşteaptă!
Începând de marţi, 30 august, şi până luni, 5 septembrie, loturile de tenis de masă-juniori şi junioare ale României vor evolua în două competiţii foarte puternice, în care se întâlnesc unii dintre cei mai valoroşi tineri jucători ai lumii.
Pentru junioare, emoţiile vor începe la Otocec, cocheta localitate slovenă fiind gazda etapei de WTT Youth Contender 2022. Echipa României este alcătuită din Elena Zaharia, Bianca Mei-Roşu, Andreea Teglaş, toate de la CSM Constanţa, Ioana Sîngeorzan, Alesia Sferlea şi Bianca Jifcu, înscrise la categoriile U19, U17 şi U15.
La simplu feminin U19, Elena Zaharia este repartizată în Grupa 1, alături de Anna Hursey (Ţara Galilor) şi Liu Ru-Yun (Taipei), adversare pe care le va înfrunta miercuri, 31 august. În aceeaşi zi, vor evolua şi colegele sale Bianca Mei-Roşu şi Andreea Teglaş. În Grupa 4, Mei-Roşu porneşte cu prima şansă în faţa croatei Zrinka Rebic şi a Enyei Moltara, reprezentată a ţării gazdă, în timp ce Teglaş începe aventura tot în compania unei croate, Maria Vidakovic, cea de-a doua adversară din Grupa 15 fiind Oishiki Joardar, din India.
La simplu feminin U17, Bianca Mei-Roşu nu ar trebui să aibă probleme, cel puţin teoretic, în duelurile din Grupa 2, cu austriaca Celine Panholzer şi italianca Candela Sanchi, iar Andreea Teglaş va juca, joi, 1 septembrie, în Grupa 14, cu Natalia Gaworska (Polonia) şi Sara Habarova (Slovacia).
Antrenorul lotului feminin al României este constănţeanul Viorel Filimon.
După ce vor încheia conturile cu întrecerea din Slovenia, în a doua parte a săptămânii, tricolorele vor trece graniţa în Croaţia, pentru o nouă etapă de WTT Youth Contender, organizată la Varazdin.
Aici, juniorii sunt cei care deschid balul, delegaţia României având următoarea componenţă: Dragoş Bujor, Horia Ursuţ, Andrei Tomică, Rareş Cueşdean, Luca Oprea şi Robert Podar. Ei vor evolua la categoriile U19, U17, respectiv U15.
XXX
Federaţia Română de Tenis de Masă îşi păstrează rolul de organizator la cel mai înalt nivel al competiţiilor continentale din calendarul ETTU.
Astfel, după Campionatul European de juniori 2018 şi Campionatul European de seniori 2021, forul român a primit dreptul de a fi gazdă şi pentru Campionatul European U21, competiţie care va avea loc, în perioada 14-18 septembrie, în BT Arena din Cluj-Napoca.
Partidele vor fi transmise în direct de Televiziunea Română.
Foto: Facebook / Federaţia Română de Tenis de Masă